Înălțarea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a șasea după Paști. Sfântul Evanghelist Luca și cartea Faptele Apostolilor ne spun că, după ce S-a arătat ucenicilor timp de patruzeci de zile și le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu, Hristos S-a înălțat la cer din Betania, pe Muntele Măslinilor. Prin această Înălțare, se încheie lucrarea mântuitoare a Domnului pe pământ, iar Fiul se întoarce la Tatăl, pentru ca lumii să-i fie trimis Duhul Sfânt, făgăduit ucenicilor.
Ce prăznuim, așadar, astăzi? Un moment care depășește puterea de înțelegere omenească, dar care exprimă marea milostivire a lui Dumnezeu față de făptura Sa. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Noi, care păream nevrednici de pământ, astăzi ne-am înălţat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste, ne-am ridicat mai presus de heruvimi și am ajuns la tronul lui Dumnezeu.” Hristos, luând asupra Sa firea omenească, a dus-o ca jertfă curată înaintea Tatălui, Care a primit-o și a așezat-o „de-a dreapta Sa”, după cum spune psalmistul: „Şezi de-a dreapta Mea” (Psalmul 109,1).
Prin Înălțarea Domnului, firea noastră omenească a fost așezată în slava cerească. Astfel, sărbătoarea aceasta nu este doar comemorarea unui eveniment trecut, ci și începutul înălțării fiecărui credincios către Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama afirmă că omul care se unește cu Hristos nu mai este doar om al pământului, ci devine om al cerului.
Sfântul Nicolae Velimirovici spune cu simplitate și putere: „Dacă Înălțarea n-ar fi fost un bine nemărginit pentru noi, Hristos nu S-ar fi înălțat.” Așadar, prăznuim astăzi înălțarea noastră împreună cu El și chemarea de a ne ridica viața mai sus de cele pământești, către cele cerești.
