Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13)
In Duminica a IV-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
În timpul sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, PS Siluan a hirotonit în treapta de diacon pe Gheorghe Dogotari, pe seama parohiei cu hrumul Naşterea Maicii Domnului din satul Recea, raionul Rîşcani.
In Duminica a patra după Rusalii, la Sfânta Liturghie se citeste pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cap. 8, vers. 5-13, în care se relatează vindecarea slugii sutaşului. Textul acestei Evangheliei descoperă o mulţime de fapte, înţelesuri şi realităţi minunate pentru mântuirea noastră. Aceste realităţi sunt descoperite, în general, în Sfintele Evanghelii, când omul se apropie de Iisus Hristos. În această apropiere-întâlnire se luminează foarte multe dintre tainele vieţii omului, dar mai ales rânduiala lui Dumnezeu cu privire la om şi lume. Mântuitorul Hristos tocmai de aceasta a venit în lume ca să întâlnească pe om în diversele împrejurări concrete ale vieţii sale şi pentru a-i indica calea Împărăţiei.
Cei care cunosc Sfânta Scriptură au reținut cu siguranţă, câteva persoane pe care Mântuitorul le-a privit cu drag, le-a lăudat. Una dintre ele a fost centurionul roman despre care Mântuitorul a spus cuvinte nemaiauzite: „Adevărat vă spun, nici în Israel nu am găsit o credinţă aşa de mare“ (Matei 8, 10). Asemenea smerenie adâncă şi credinţă puternică precum avea ofiţerul roman păgân n-au fost întâlnite nici în rândul poporului ales, fapt care L-a făcut pe Mântuitorul să-l laude cu toată inima.
Să cerem cu multă nădejde credinţa pe care a avut-o sutașul roman de la Capernaum. Datorită smereniei, credinţei şi gândului la cei aflaţi în suferinţă, a devenit bineplăcut lui Dumnezeu. Avem nevoie astăzi, mai mult ca altădată, de credinţă, smerenie, inimă bună şi atenţie tradusă în fapte, fără de care nimeni nu poate să se învrednicească de dragostea lui Dumnezeu.
În cuvântul de învățătură rostit, Episcopul Orheiului a subliniat principalele semnificații duhovnicești ale fragmentului evanghelic, menționând că „reprezintă o lecţie de credinţă autentică, care vine din partea unui „păgân”, un sutaș faţă de care Mântuitorul nu-şi ascunde admiraţia, zicând: „Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă!” Această lecţie de credinţă ne poate întări credinţa noastră, acum, în aceste vremuri în care adesea ne pare că suntem încercați peste măsura puterilor noastre. Într-o lume chinuită de suferinţă, vindecarea prin credinţă ar trebui să ne întărească și mai mult în faptul că Mântuitorul Hristos, va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. Nu în ultimul rând, rugăciunea pentru alţii este semnul unei credinţe vii, făptuitoare şi al iubirii pe care o așteptăm şi noi de la Dumnezeu şi ceilalţi oameni.”
„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.”
