Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se în anul 270 din părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe, lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de străini.
Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul.
Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.
Mergând Sfântul Spiridon la cel dintâi Sfânt Sinod a toată lumea de la Niceea şi, rămânând la o gazdă oarecare, pizmăreţii arieni au tăiat noaptea în taină capetele celor doi cai ai lui, pe care îi avea cu sine la drum. Făcându-se ziuă şi văzând sluga lui răutatea ce se făcuse de eretici, a spus Sfântului Spiridon. Iar el, nădăjduind spre Dumnezeu, a poruncit slugii ca să pună capetele tăiate la locul lor. Şi sluga, făcând degrabă ceea ce i se poruncise, a lipit capul calului celui alb, din greşeală, la cel negru şi al celui negru la cel alb şi îndată au înviat caii şi au stat pe picioarele lor. Apoi a mers Sfântul Spiridon cu dânşii pe drumul său. Poporul se mira văzând un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb şi calul cel alb are cap negru, de care minune ereticii s-au ruşinat.
Atâta dar şi mila lui Dumnezeu erau peste cuviosul acesta, încât în vremea secerişului, în arşiţa soarelui, sfântul său cap se arăta plin de rouă răcoroasă, ce se pogora de sus, care lucru s-a arătat în anul cel din urmă al vieţii sale. Căci ieşind împreună cu secerătorii la seceriş – pentru că era smerit şi lucra cu mâinile sale, nemândrindu-se de înălţimea dregătoriei – şi secerând holda sa, deodată, în ceasul cel mai cumplit al arşiţei, s-a rourat capul lui, precum odinioară lâna lui Ghedeon; de care lucru toţi s-au minunat şi s-au mirat. După aceasta toţi perii capului său s-au schimbat şi unii s-au făcut galbeni, alţii negri, iar alţii albi; singur Dumnezeu ştie pentru ce s-a făcut aceea şi ce însemna. Iar sfântul, pipăind capul cu mâna sa cea dreaptă, a spus celor ce erau acolo, cum că s-a apropiat vremea despărţirii sale de trup şi-i povăţuia pe toţi la fapte bune, iar mai vârtos spre dragostea lui Dumnezeu şi către aproapele. După aceasta, trecând nu multe zile, sfântul şi dreptul său suflet l-a dat în mâinile Domnului său, Căruia cu adâncă cuvioşie şi cu dreptate i-a slujit toată viaţa sa (†347). Apoi a fost îngropat cu slavă în Biserica Sfinţilor Apostoli, care este în Trimitunda, unde s-a orânduit a se săvârşi pomenirea lui în toţi anii, făcându-se multe minuni la mormântul său, întru slava minunatului Dumnezeu, Celui preamărit întru toţi sfinţii Săi.
Din secolul XI, datorită ocupaţiei arabe şi apoi a celei turceşti, moaştele Sfântului Spiridon au fost strămutate în taină din Trimitunda în insula Corfu (Kerchira) din Marea Adriatică, unde se fac minuni până astăzi. Ele au stat peste o mie de ani în scaunul arhieresc şi datorită fumului de la lumânări s-au închis la culoare. Biserica cu moaştele Sfântului Spiridon, se află în Kerchira la 100 de metri distanţă de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora. Spre deosebire de celelalte Sfinte Moaşte, moaştele Sfântului Spiridon au o elasticitate deosebită. Sfântul Spiridon dispare frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi,făcând nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor Biserica cu Hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu Sfântul său Trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul, şi îi vindecă. Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă, arătăm următoarele :
- Clericii şi credincioşii văd că lipseşte trupul său din raclă;
- Când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;
- În fiecare an îi sunt schimbate încălţămintele, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi cu iarbă. Acesta este şi motivul principal, pentru care Sfântul Spiridon este ales patronul cizmarilor.
Principalele virtuţi creştine, prin care Sfântul Spiridon s-a învrednicit de atâta har şi cinste de la Dumnezeu au fost:
- CREDINŢA SA PUTERNICĂ în Dumnezeu, CREDINŢĂ ORTODOXĂ, izvorâtă din dragoste creştină, rugăciune şi smerenie.
- Toată viaţa sa a jertfit-o lui Dumnezeu şi oamenilor, ajutând pe cei săraci.
- Sfântul Spiridon ştia că toate darurile sunt de la Dumnezeu. El era îmbrăcat simplu şi curat şi vorbea cu modestie şi blândeţe.
Să ne rugăm Domnului, ca pentru rugăciunile Sfântului Părinte Ierarh Spiridon, să ne dea putere, ca să fim buni ucenici ai lui Hristos şi ai Sfinţilor şi să ne luptăm pentru Adevăr, într-o lume secularizată şi plină de confuzie duhovnicească. Amin.
Bibliografie: Puterea credinței. Viața și minunile Sf. Irh. Spiridon, Editura Panaghia, Vatra Dornei.