Am sărbătorit la Paşti trecerea firii noastre, prin Iisus Hristos, de la moarte la viaţă. În continuare am sărbătorit înălţarea. Domnul, în momentul acestei întâmplări deosebite, binecuvântează pe ucenicii Săi şi Se desparte de ei, deşi cu puţin înainte îl vedeau între ei şi L-au auzit spunându-le: „Pace vouă”. Deodată, S-a ridicat la cer, folosind ca vehicul norul. După ce S-a înălţat, a intrat în Sfânta Sfintelor şi S-a aşezat la dreapta Tatălui Lui, deasupra oricărei începătorii şi puteri. Astfel, a făcut firea omenească de aceeaşi cinstire cu a doua persoană a Sfintei Treimi, care este El însuşi. îngerul a spus ucenicilor, care nu încetaseră să privească uluiţi deosebita întâmplare scrutând cerul: „După cum îl vedeţi că Se înalţă, aşa va veni din nou din cer, în timp ce toţi vor observa pe Cel Ce vine”.
La înălţare sărbătorim trecerea la cer a firii noastre omeneşti, pe care Hristos a preluat-o nu pentru a o aduce din cele de dedesubt la suprafaţa pământului, ci de la pământ la cer. Multe învieri au fost semnalate înainte de învierea lui Hristos, precum şi multe înălţări. Pe profetul Ieremia l-a înălţat Duhul şi pe Avacum îngerul, în timp ce profetul Ilie s-a înălţat în car de foc. Hristos însă, după ce a înviat din morţi, S-a înălţat şi şade de-a dreapta Tatălui cu firea Lui omenească. Nici o altă înviere sau înălţare nu sărbătorim în afară de cea a lui Hristos. Deoarece această înviere şi înălţare este şi a noastră. Se referă la fiecare dintre aceia care cred în Hristos şi o dovedesc cu faptele lor. Acela pentru păcatele noastre a fost condus la moarte. A înviat şi S-a înălţat pentru noi. Dacă fiecare dintre noi doreşte, va birui prin lupta duhovnicească pe care o va face, toate patimile lui. Dacă doreşte, va deveni părtaş al învierii şi al înălţării şi moştenitor al lui Dumnezeu. Ne bucurăm trăind aceste întâmplări, deoarece prin Hristos s-a înălţat firea noastră şi a început deja pentru fiecare credincios învierea şi înălţarea lui.
Ucenicii s-au întors la Ierusalim bucuroşi şi au trăit neîncetat în templu, având mintea lor spre cer. De altfel acesta este, fraţilor, modul de viaţă al creştinilor. Adică, să se consacre rugăciunilor şi cererilor şi să se îndrepte continuu către Stăpânul ceresc. Să îl slăvească şi să îl binecuvânteze prin viaţa lor curată. în acelaşi timp, ceea ce nimeni dintre noi nu trebuie să uite este că Hristos a biruit moartea şi răutatea diavolului prin smerenia şi lipsa Lui de slavă deşartă. Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos: „S-a smerit pe Sine însuşi şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat… astfel încât în numele Lui să se îndoaie fiecare genunchi al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor viclene şi să declare fiecare limbă că Iisus Hristos este Domnul, Care descoperă slava lui Dumnezeu şi Tatăl”. Dacă, deci, Hristos Se preaînalţă pentru faptul ca S-a smerit şi a fost necinstit şi a fost ispitit, cum să ne mântuiască şi să ne înalţe pe noi dacă nu alegem personal smerenia pentru viaţa noastră şi dacă nu o dovedim prin dragostea pe care o vom avea între noi? Astfel, numai cine doreşte va putea să calce pe urmele Lui.
Mântuirea noastră este plină de nădejde şi nu are nici o legătură cu deznădăjduirea, deoarece această mântuire este asigurată pentru toţi de către Hristos. Pentru noi, cei ce încredinţăm Acestuia viaţa noastră, nu există vreme de deznădejde, deoarece fiecare clipă a acestei vieţi este vreme de pocăinţă şi iertare. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea şi viaţa lui. Noi, păeă- tuind. nu ne lipsim imediat de viaţă, deoarece există speranţa întoarcerii. Acolo unde există nădejde, deznădejdea nu are nicicând vreun loc. Hristos a săvârşit reînnoirea noastră înlăuntrul omului. Acum toate depind de noi.
Să ne gândim pentru puţin că toţi dorim viaţă întru mulţi ani, care, însă, se termină cândva. Viaţa veşnică, oare, nu o vom dori? Oamenii se dedau la atâtea eforturi şi chiar şi morţii pentru cele sărace, vremelnice şi pământeşti. Devin robi pentru un mic câştig. Nouă ne va fi greu să facem ascultare de Domnul, de Cel Care după fire este Dumnezeu şi Om şi iubitor de oameni? De ce să nu înlăturăm cele nefolositoare şi să nu ne limităm la cele cu adevărat necesare, astfel încât să sperăm la bogăţia cerească şi nestricăcioasă? Nu vom flămânzi şi nu vom înseta pentru a mânca pâinea vieţii? Nu vom curăţa ochii sufletului nostru de orice întinăciune trupească şi sufletească? Să nu preferăm în locul luminii întunericul, în locul lui Dumnezeu pe diavolul, în locul încântării dumnezeieşti plăcerea vremelnică, care slujeşte stricăciunii şi morţii. Să trăim aşa cum a trăit Acela şi după cum ne-a arătat şi ne-a învăţat când S-a făcut ca noi şi a trăit între noi.
Să răstignim, deci, trupul cu patimile şi dorinţele lui pentru ca să fim slăviţi şi să înviem împreună cu Acesta şi să ne înălţăm către Acesta. întocmai cum au făcut ucenicii după înălţare, să se sălăşluiască înăuntrul nostru pacea, de vreme ce ne vom împăca cu noi înşine şi între noi. Urcaţi între cele mai de sus ale noastre, adică la nivelul minţii, să rămânem acolo cu simplitate în inimă şi în rugăciune. Astfel va fi şi pentru noi o realitate, când Domnul o va dori, pogorârea Mângâietorului înăuntrul nostru şi ne vom închina Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ».
Sfantul Grigorie Palama
Fragment din cartea „Viaţa în Hristos după Sfantul Grigorie Palama”, Mitropolia Tesalonicului, Biserica Mitropolitana a Sfantului Grigorie Palama