Recent, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, în regiunea Telecentru a capitalei a fost sfințită piatra de temelie a unei biserici cu hramul „Sf. Dimitrie cel Nou”. Sfântul locaș se va înălța pe un teren donat de Asociația Orbilor din Chișinău. Evenimentul este cu atât mai binevenit cu cât până la momentul actual se simțea nevoia acută a unei biserici aici, care să deservească numeroșii creștini-ortodocși din această parte a orașului.
La slujba de sfințire au participat Secretarul Mitropolitan Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, Starețul Mănăstirii Curchi, Arhim. Siluan (Șalaru), Starețul Mănăstirii Hârbovăț, Arhim. Ioan (Moșneguțu), Protopopul circumscpriției Ialoveni, Prot. Mitr. Anatolie Stefanov și Protopopul circumscripției Soroca, Prot. Mitr. Nicolae Craveț. Slujitorii s-au ruga Domnului să binecuvânteze acest bineplăcut și necesar început, iar Sfântului Dimitrie cel Nou i-au cerut mijlocirea în fața Tatălui Ceresc pentru toți cei care se vor ruga aici cu rugăciune curată și sinceră.
Menționăm că Întâistătătorul a salutat inițierea lucrărilor de construcție, manifestându-și speranța că acest locaș de închinăciune va deveni un adevărat centru de consolidare spirituală pentru numeroșii credincioși care îi vor trece pragul.