Marți, 21 decembrie 2021, a avut loc Adunarea generală a preoților din Vicariatul Orhei. Ședința a fost Binecuvântată și condusă de către Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei și s-a desfășurat în Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din s. Lucăşeuca, r. Orhei. În cadrul acestei sedințe de totalizare preoții au prezentat rapoarte de activitate pentru anul 2021.
În continuare preoților le-a fost prezentat programul de activitate pentru următorul an, un program care include numeroase activități social-misionare și culturale, accentul punându-se pe Misiunea Bisericii și cea a preotului în parohie. Profitând de perioada Postului Nașterii Domnului, preoții au primit și Taina Sfintei Spovedanii.
La finele ședinței, PS Siluan a îndemnat preoții să participe activ la activitățile misionare și pastorale ale Bisericii, dorindu-le să petreacă în pace sufletească și cu dragoste față de turma păstorită sărbătorile Nașterii Domnului și a Botezului.