„Acum toate s-au umplut de lumină – și cerul și pământul și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru Care s-a întărit“ (Canonul Paștilor)
În noaptea Sfintei Învieri, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurat de soborul slujitorilor mănăstirii, a oficiat Slujba Praznicului Sfintelor Paști.
„Praznicul Sfintelor Paști reprezintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică, bisericească și duhovnicească. Paștile înseamnă Învierea lui Hristos, trecerea omului de la moarte la viață, precum și trăirea Harului lui Dumnezeu înlăuntrul unei inimi curățite. Experiența pascală este trăirea atmosferei Învierii. Când sufletul își simte învierea din moartea pe care a suferit-o din pricina patimilor, când mintea-nous își dobândește slobozenia duhovnicească din robia patimilor, atunci trăiește Paștile”, menționează IPS Hierotheos Vlachos.
Prin Învierea lui Hristos ne apropiem de viața de după moarte, când prăznuim înnoirea vieții celei fără de moarte, care nu este o stare abstractă, ci darul lui Hristos Cel Înviat și trăirii vieții celei întru Hristos. Prin această înnoire a firii omenești trebuie să treacă și viața noastră, iar dacă nu se întâmplă acest lucru, zădarnică este pentru noi prăznuirea Învierii.
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Siluan de Orhei a dat citire Pastoralei Înaltpreasfințitului Părinte Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova. După care a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, de binecuvântare și felicitare, prilejuit de mărețul praznic al Învierii Domnului: „Mântuitorului Hristos este izvorul oricărei bucurii. Omul care trăiește duhovnicește nu poate să nu simtă că Hristos Cel înviat e singurul care dă sens și bucurie adevărată vieții noastre. Vă doresc ca Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă lumina cerească în inimă şi în cuget, iar pacea Sa să fie prezentă în viaţa noastră a tuturor. Indiferent de ce vremuri nu am trăi, noi să trăim în adevărul că HRISTOS A ÎNVIAT!”,
Majoritatea credincioșilor prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, ca o încununare a nevoinței și urcușului duhovnicesc din perioada postului. Frumusețea slujbei a fost împodobită de cântările speciale ale acestei sărbători, răspunsurile la strană fiind oferite de corul arhieresc al mănăstirii Curchi. La final au fost sfințite ofrandele de sărbătoare aduse de credincioși.
„Toată istoria creștinismului nu este altceva decât istoria unei singure și unice minuni, a minunii învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creștinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire.” (Sfantul Iustin Popovici)