În după-amiaza zilei de 18 decembrie, în ajunul prăznuirii Sfântului Nicolae, cu binecuvântarea ierarhului Orheiului, PS Siluan, Vicar mitropolitan, un grup de preoți din Vicariatul Orhei a vizitat azilul din sat Susleni, r-ul Orhei.
Sfântul Nicolae, ne învață prin exemplul vieţii sale, că a trăi, înseamnă a dărui, a dărui compasiune, înţelegere, bucurie și dragoste. Sfântul Nicolae, fiind vasul şi instrumentul iubirii lui Dumnezeu, face ca bucuria dumnezeiască de a dărui să-şi continue existenţa în zilele noastre prin mijlocirea sa, chiar dacă de multe secole el se bucură de veşnicia lui Dumnezeu.
Astfel, cei care au venit în acestă zi la azilul din localitatea Susleni, au venit să aducă daruri din propriile suflete și din bunurile materiale pe care au vrut să le împartă cu alții.
Milostivirea este un cuvânt care semnifică una din însuşirile divine pe care Sfântul Nicolae a trăit-o şi a manifestat-o de-a lungul întregii sale vieţi. Aducând sincere mulțumiri tuturor celor care s-au implicat și au sprijinit evenimentul, nădăjduim că îi va ajuta și pe viitor să-i urmeze Sfântului Ierarh în fapte bune, dragoste și milă față de aproapele.