PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Cușelăuca, în ziua împlinirii a 10 ani de la canonizarea Sfintei Fericite Agafia

Joi, 24 septembrie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Siluan Athonitul și a Sfintei Cuvioase Agafia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Cușelăuca, raionul Șoldănești.

În dimineața zilei, Preasfințitul Siluan a fost întâmpinat de stareța mănăstirii, Preacuvioasa Egumenă Vera (Spinei), împreună cu obștea monahală și soborul de preoți.

La Sfânta Liturghie au participat obștea mănăstirii și numeroși credincioși, veniți să se roage împreună și să o cinstească pe Sfânta Fericită Agafia de la Cușelăuca, la împlinirea a 10 ani de la canonizarea sa.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfințitul Siluan a vorbit despre viețile Sfintei Fericite Agafia și ale Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, pomeniți în această zi, evidențiind mărturia lor de credință, rugăciune, smerenie și dragoste față de Dumnezeu. Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să privească la viețile sfinților ca la modele de urmat și să le ceară mijlocirea, ajutorul și puterea de a rămâne statornici pe calea credinței și a vieții în Hristos.

Preasfințitul Siluan a transmis celor prezenți mesajul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, adresând felicitări Preacuvioasei Egumene Vera (Spinei), obștii monahale și tuturor credincioșilor, cu prilejul acestei zile de sărbătoare.

La rândul său, Preacuvioasa Egumenă Vera (Spinei) i-a adresat Preasfințitului Siluan un mesaj de felicitare, cu prilejul zilei de pomenire a ocrotitorului său ceresc, Sfântul Cuvios Siluan Athonitul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *