În Duminica a XXV-a după Cincizecime Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârșit Sfânta Liturghie la mănăstirea Curhi.
Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, rânduită a se citi în această Duminică, nu vorbește despre un anumit om din istorie, ci despre tipul omului lacom, pentru care bunurile materiale ajung să devină temelia și scopul existenței sale. În învățătura Sfintei Scripturi, atât bogăția, cât și sărăcia nu sunt realități în sine bune sau rele, ci prilejuri: pot fi scări care ne apropie de Dumnezeu și de aproapele, sau pot deveni prăpăstii care ne îndepărtează de Ei.
„Omul care face totul doar pentru viața de aici nu este deștept, ci nebun”, ne avertizează Sfântul Atanasie de Limasol. „El se aseamănă nebunului pe care Însuși Domnul l-a numit astfel în predica Sa. Domnul l-a numit nebun pe bogatul din pildă nu pentru că avea mulți bani — căci și Avraam a fost foarte bogat, cel mai bogat al vremurilor sale, și totuși raiul se aseamănă cu sânul lui Avraam, cu îmbrățișările lui. Nu bogăția este rea, ci orânduirea ei. Ești tu stăpân peste bogăție? O administrezi corect? Dacă da, bine. Dar dacă ai ajuns sclavul bogăției, atunci ai ars.”
La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur ne întărește aceeași învățătură: „Iov nu-şi lipea inima de avuţii când le avea şi nici nu le căuta când le-a pierdut! Bunurile materiale pentru aceasta se numesc bunuri: ca să facem bine cu ele, nu ca să le îngropăm în pământ.”
Mântuitorul osândește nu posesiunea bogățiilor, ci dragostea și împătimirea față de ele — acea dăruire a inimii unui idol de aur, acea încredere mai mare în puterea banilor decât în Dumnezeul cel viu. Folosită spre binele aproapelui, bogăția devine un mijloc de întărire morală și o cale a milosteniei. Dar atunci când este risipită doar pentru sine, pentru plăceri, confort și autosatisfacție, ea se transformă într-o unealtă a păcatului și a degradării sufletești, ajungând potrivnică voii lui Dumnezeu și crescând în om doar egoismul.
