Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Curchi

Marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului a fost sărbătorit, joi, 28 august 2025, la Mănăstirea Curchi.  Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Siluan, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, înconjurat de sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

Biserica ne învață că Născătoarea de Dumnezeu a fost om asemenea nouă, purtând neputințele firii și supunându-se morții. Totuși, ea a fost curățită și sfințită prin pogorârea Duhului Sfânt la Buna Vestire, când a primit în pântece pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, adormirea ei nu este o simplă moarte, ci o mutare slăvită la viața cea veșnică. „Adormirea ta, Născătoare de Dumnezeu, nu a fost moarte, ci trecere la viață”, spune Sfântul Ioan Damaschin, tâlcuind taina acestei sărbători.

După adormirea sa, Maica Domnului devine Maica noii creaţii, a Bisericii lui Hristos, pentru că ea a avut un rol hotărâtor în iconomia mântuirii: din ea S-a întrupat Domnul – Capul Bisericii – iar acum are în Biserica cea cerească plinătatea harului, slava și îndrăznirea înaintea lui Dumnezeu. Ea este binefăcătoarea întregii lumi şi a întregii făpturi; de aceea i se închină toată creaţia, numind-o Doamnă, Stăpână, Împărăteasă și Maică a lui Dumnezeu.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Siluan a subliniat că Maica Domnului rămâne pentru toți creștinii un model desăvârșit de viață curată, de slujire și de ascultare față de Dumnezeu: „Încă din copilărie, Ea a dus o viață sfântă, roditoare în darurile Duhului Sfânt. Adormirea ei este pentru noi o mărturie a învierii celei de obște și o arvună a vieții veșnice. Așa cum Fiul ei a biruit moartea, tot astfel și Maica Sa s-a mutat la viața cea fără de sfârșit. Cel care se nevoiește, încă din această viață, să-L caute și să-L primească pe Hristos, va fi părtaș bucuriei veșnice împreună cu El și cu toți sfinții.”

Să ne rugăm cu credință Născătoarei de Dumnezeu, cerându-i să ne fie mijlocitoare înaintea Fiului ei, ca să trăim potrivit poruncilor Lui și să ne învrednicim de împărăția cea neînserată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne cu rugăciunile tale și nu înceta a mijloci pentru noi înaintea lui Hristos Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *