În Sâmbăta lui Lazăr, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Curchi, alături de un sobor de slujitori. Această zi are o semnificație adâncă în tradiția Ortodoxă, fiind marcată de ultima mare minune a Mântuitorului înainte de Pătimirile Sale, învierea prietenului Său Lazăr din morți. Evenimentul este descris în detaliu în Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 11, și este completat de relatarea din Evanghelia după Luca, capitolul 16, 19-31.
Mântuitorul ajunge în Betania după patru zile de la moartea lui Lazăr. Este întâmpinat de surorile lui Lazăr care Îi spun: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi!”
Sinaxarul din Triod continuă cu minunea învierii lui Lazăr: „Iisus a întrebat poporul: Unde l-aţi pus? Şi îndată toţi au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă! La urmă, Iisus s-a rugat şi vărsând lacrimi a strigat cu voce mare: Lazăre, ieşi afară! Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă”.
Părintele Iosif Vatopedinul explică adâncimea acestei minuni, subliniind că prin învierea lui Lazăr, Hristos a arătat că moartea nu mai are stăpânire asupra oamenilor și că El însuși este „Învierea și Viața”. Această minune a fost un semn al biruinței asupra morții, aducând, ca pregustare, vestea învierii viitoare, odată cu Învierea Sa. Astfel, înainte de Pătimirile Sale, Hristos a arătat ucenicilor și lumii că există înviere din morți, iar Lazăr, prin învierea sa, a devenit un simbol al învierii tuturor celor adormiți.
Minunea învierii lui Lazăr este cu adevărat deosebită, având în vedere că El fusese mort de patru zile, ceea ce face imposibil orice îndoială asupra realității evenimentului. Spre deosebire de învierea tânărului din Nain sau a fiicei lui Iair, unde ar fi putut exista supoziții despre o „moarte aparentă”, în cazul lui Lazăr nu există nici un dubiu. El era deja înfășurat în giulgiuri și pus în mormânt, iar faptul că a ieșit din mormânt la chemarea Mântuitorului este o dovadă clară a puterii divine. Corpul său era atent învelit pentru a păstra membrele drepte și gura închisă, iar acest detaliu face minunea și mai uimitoare, deoarece ar fi fost aproape imposibil pentru un om viu să iasă dintr-un astfel de înveliș strâns, cu atât mai mult un trup care fusese mort de patru zile.
Cinstind în Sâmbăta Stâlpărilor învierea lui Lazăr, vedem în această minune şi învierea noastră cea de obşte. De aceea, în bisericile noastre, în această sâmbătă, încheiem şi pomenirile celor adormiţi în Domnul din Postul Mare. Pentru noi, cei trecuţi la Domnul sunt la fel ca Lazăr şi aşteptăm, la fel ca pe el, să-I învie şi pe ei Hristos, dar nu doar pentru lumea aceasta, ci pentru veşnica Împărăţie a lui Dumnezeu.
