Vizite pastorale ale PS Siluan de Orhei în Parohiile Mitoc și Vatici din Vicariatul de Orhei

În dimineața acestei zile binecuvântate de Dumnezeu, miercuri, 23 mai 2018, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a vizitat biserica din Parohia cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Mitoc, r-nul Orhei, care a suferit recent un incendiu de proporții. Ierarhul s-a întâlnit cu părintele paroh Gheorghe Topală, dar și cu muncitorii care lucrează la restabilirea și refacerea sfântului locaș, și a luat cunoștință de mersul lucrărilor de reparație și restaurare.

Preasfinția Sa a adresat sincere mulțumiri creștinilor mărinimoși, agenților economici, dar și preoților din cadrul Vicariatului de Orhei, care sprijină și se implică direct în procesul lucrărilor de restaurare ale bisericii, îndemnându-I pe cei cu posibilități să contribuie și în continuare la refacerea acesteia.

În după amiaza zilei, Episcopul de Orhei a poposit în frumoasa parohie din satul Vatici, raionul Orhei, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, unde a vizitat șantierul bisericii în construcție, care se înalță cu purtarea de grijă și contribuția directă a Preasfinției Sale.

Aici, Episcopul s-a întâlnit cu arhitectul construcției și muncitorii, luând cunoștință de mersul lucrărilor de construcție și stabilind prioritățile pentru perioada următoare.

Odată cu clădirea Bisericii se înalță și Centrul Social „Sf. Cuv. Siluan Athonitul”, destinat să ofere o gamă largă de servicii de asistență socială persoanelor în etate, dar și persoanelor ce provin din familiile defavorizate din localitatea Vatici.

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *