Vizita Patriarhului Kiril la mănăstirea Curchi-eveniment rarism și memoriabil

A trecut mai bine de o lună de când Patriarhul Khiril a vizitat mănăstirea Curchi. Faptul că nu numai a vizitat mănăstirea, dar și s-a facut rugăciune pentru sfințirea soborului mănăstirii în cinstea “Nașterii Maicii Domnului” , a rămas pentru noi, viețuitorii ei, o amintire plăcută. Și dacă după vizita Sa în Moldova Preafericitul Părinte Patriarh aducea mulțumiri pentru cele ce a văzut- ospitalitate, de fapt caracteristică neamului nostru, pentru fețele luminoase și lacrimile din timpul rugăciunilor, o chivernisire bună a lucrurilor în cadrul Mitropoliei Moldovei, pentru mănăstirile bine ingrijite, atunci să știe și Preafericirea Sa, că și noi, aflîndu-ne în rugăciune comună, ascultănd cuvântul de învățătură, am simțit căldura si grija părintească.

O bună parte din cei care au venit la eveniment au fost nevoitorii mănăstirilor noastre. Sânt rare ocaziile de întâlnire a cinului monahal, deaceia acesta a fost unul deosebit și din acest punct de vedere.

În cuvântul de salut, părintele Stareț Arhimandritul Siluan, a menționat, cu sinceritate, dar și cu emoție, că vizita Patriarhului este o răsplată și o mângâiere pentru cei care au depus suflet, eforturi și contribuții la restaurarea mănăstirii Curchi.

Câteva duminici și sărbatori după sfințirea Bisericii Mari s-a savârșit dumnezeiasca liturghie în ea. Momente, care ne reaminteau de ziua sfințirii, de frumusețea și măreția slujbei de atunci. Biserica având o vechime de 147 ani, o arhitectură rar întâlnită, o istorie zbuciumată, o reiânviere frumoasă, te bucuri și mulțumești lui Dumnezeu, cât de bine este că a fost sfințită de către Părintele Patriarh. Timpul se scurge, mănăstirea revine la slujbele sale zilnice, la primirea pelerinilor și la ascultările de zi cu zi, dar 10 octombrie va rămâne o zi deosebită în istoria mănăstirii. Permanent ne va aminti de aceasta icoana lui Hristos și Sfânta Evanghelie, daruiri aduse mănăstirei din partea Patriarhiei.

Arhimandrit Iov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *