Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

Veniţi toţi credincioşii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tătălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca şi cu nişte ape pământul de cunoştinţa lui Dumnezeu şi învrednicind de harul cel de-viaţă-făcător al înfierii şi de slava cea de Sus pe cei ce aleargă la El întru curăţie, sfinţind şi îndumnezeind pe cei ce strigă:

Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte, şi te sălăşluieşte întru noi!

***

De Ziua Sfântului Duh, Preacuviosul părinte arhimandrit Siluan (Șalari), starețul sfintei mănăstiri Curchi, a liturghisit la mănăstirea Sfântul Cneaz Vladimir din apropierea satului Horești, r. Ialoveni.

Soborul de preoți slujitori dimpreună cu enoriașii au trăit clipe de adevărată bucurie duhovnicească, mai ales că în acest an ziua prăznuirii Sfântului Duh a coincis cu ziua de naștere a Preacuviosul părinte Nectarie (Gherman) starețul acestui Sfânt Așezământ.

La finalul Liturghiei părintele arhimandrit Siluan a adresat părintelui Nectarie felicitări din partea ÎPS Părinte Mitropolit VLADIMIR, împreuna cu doririle de bine și de putere întru împlinirea ascultării încredințate, dorindu-i ani mulți și binecuvântați.

La rândul său, Arhimandritul Nectarie a mulţumit părintelui Siluan pentru dragostea frățească, de asemenea a mulțumit și  confraţilor slujitori pentru că în această zi au binevoit să se roage împreună cu obştea mănăstirii şi a urat tuturor ca Sfântul Duh să le fie mijlocitor în fața Dumnezeieștii Treimi şi întărire în credinţă.

La final, preoții au  oficiat un Te Deum pentru starețul acestui aşezământ monahal, după care a urmat o agapă frățească.

***

Scurt istoric: Mănăstirea „Sfântul Cneaz Vladimir” este o mănăstire nouă. Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, în anul 2001 au început lucrările de construcţie pe pământurile donate de creştinii din satul Horeşti, r. Ialoveni. Iniţial s-a dorit ca pe acest loc să fie construită o mănăstire cu hramul „Naşterea Mântuitorului”, însă la decizia Mitropoliei, s-a hotărât ca Mănăstirea să poarte hramul „Sfântul Cneaz Vladimir”, dar Biserica mare ce urmează a fi construită v-a avea hramul „Naşterea Mântuitorului”.