„Sufletul meu tânjește după Tine și Te caut cu lacrimi”

Domnul mi-a iertat mulţime de păcate şi mi-a dat să cunosc prin Duhul Sfânt cât de mult iubeşte El pe om.

Cerul întreg se minunează de întruparea Domnului: cum El, Stăpânul Cel Mare, a venit să ne mântuiască pe noi păcătoşii, şi să ne câştige odihnă veşnică prin pătimi­rile Sale, şi sufletul meu nu mai vrea să se gândească la nimic pământesc, ci e atras acolo unde e Domnul.

Dragi inimii sunt cuvintele Domnului, când Duhul Sfânt dă sufletului să le înţeleagă. Când Domnul trăia pe pă­mânt, mulţimi de oameni mergeau după El; zile întregi ei nu se puteau dezlipi de Domnul, ci ascultau flămânde dul­cile Sale cuvinte.

Sufletul iubeşte pe Domnul şi tot ceea ce-l împiedică să se gândească la Dumnezeu îl întristează. Şi dacă încă de pe pământ sufletul gustă atât de tare dulceaţa Duhului Sfânt, cât de mare va fi atunci desfătarea lui acolo!

„O, Doamne, cum iubeşti zidirea Ta!”

„Privirea Ta liniştită şi blândă sufletul n-o poate uita.”

Ziua toată şi noaptea întreagă sufletul meu se îngrijeş­te de Tine, Doamne, şi Te caut pe Tine. Duhul Tău mă atra­ge să Te caut şi amintirea Ta veseleşte mintea mea. Sufle­tul meu Te-a iubit şi se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu, şi până la lacrimi tânjesc după Tine. Chiar dacă totul ar fi frumos în lume, de nimic pământesc nu mă îngrijesc şi sufletul meu doreşte numai pe Domnul.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi mulţumit cu nimic de pe pământ, ci, ca un prunc care s-a pierdut de mama sa, se avântă necontenit spre Domnul şi strigă:

„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut.”

Din iubire pentru Domnul sufletul ajunge ca unul ce şi-a pierdut minţile: şade, tace şi nu mai vrea să vorbeas­că; se uită la lume şi n-o doreşte şi nici nu o vede. Şi oa­menii nu ştiu că el vede pe Domnul Cel Iubit; sufletul nu mai vrea să se gândească deloc la lumea lăsată în urmă şi uitată, pentru că în ea nu e nici o dulceaţă.

Aşa se întâmplă cu sufletul care a cunoscut dulceaţa Duhului Sfânt.

„Doamne, dă această iubire în toată lumea Ta!”. „Duhule Sfinte, vino şi Te sălăşluieşte în noi, ca toţi cu un glas să slăvim pe Făcătorul nostru, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.”

Sursa Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *