Slujire Arhierească în Duminica dinaintea Naşterii Domnului

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului la Mănăstirea Curchi din inima Codrilor, într-o atmosferă de sărbătoare — Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie urmată de  Vecernia Praznicală, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi ai sfintei mănăstiri.

Astăzi 6 ianuarie 2019 — credincioşii de la mic la mare au pășit pragul mănăstirii Curchi spre a cere Bunului Dumnezeu să-i învrednicească de a se face părtaşi ai minunii din ieslea Betleemului.

Această duminică ultima dinaintea Praznicului Întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se numește și Duminica părinților după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos deoarece la Sfânta Liturghie de astăzi am ascultat Genealogia Mântuitorului Iisus Hristos, adică lista strămoșilor după trup ai Mântuitorului. Această listă a fost întocmită de Evanghelistul Matei și ea urcă de la Iisus la David, strămoșul său și până la Avraam.

Toată perioada aceasta este împărțită în trei etape, fiecare de câte 14 generații. Această înșiruire de nume este dincolo de o listă a strămoșilor după trup un text care ne trimite la valorile simbolice la care s-a gândit Sf. Evanghelist Matei atunci când a făcut lista celor 42 de generații.

Duminica de astăzi are rolul de a ne pregăti duhovniceşte pentru marele praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, în peştera din Betleem, pentru mântuirea lumii. Cea mai bună pregătire a creştinilor şi a noastră pentru întâmpinarea Mântuitorului este pocăinţa, mărturisirea cu căinţă a păcatelor şi începerea unei vieţi duhovniceşti noi în Iisus Hristos. Iată Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatăl în lume, fecioara Maria cu bătrînul Iosif caută loc de naştere în Betleem dar nu găseşte. Steaua se pregăteşte să răsară pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Întrupării, se bucură.

Lumea aşteaptă, diavolii se cutremură, iar lumea se pregăteşte sufleteşte să primească pe Pruncul Iisus. Duminica dinaintea Naşterii Domnului — ne cheamă la pregătire duhovnicească ca să-L primim pe Hristos Domnul în sufletele noastre, pentru ca noi oamenii să dobândim Împărăția cerurilor.

Atât de frumos ne spune Arhim. Ilie Cleopa – „Să ne pregătim că vine Hristos în lume s-o împace şi s-o înnoiască, căci lumea nu mai poate trăi fără El. Vine în casele şi inimile noastre să ne nască din nou, să ne ierte păcatele să ne dăruiască Trupul şi Sângele Său, să ne prefacă inima împietrită în Biserică vie, în altar de rugăciune şi de jertfă. Deci, nimeni să nu fie trist şi tulburat! Nimeni să nu-I închidă uşa sufletului său.

Să ne curăţim şi să ne împăcăm, să ne înnoim duhovniceşte şi împăcându-ne unii cu alţii, împreună cu îngerii să cântăm: „Hristos se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L; Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului tot pământul!.”

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de corul mănăstirii Curchi, dirijat de dl Dumitru Buga.