Slujba Privegherii la praznicul „Nașterii Maicii Domnului”, Hramul Sfintei Mănăstiri Curchi

„Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru…” (Troparul praznicului)

Praznicul Nașterii Maicii Domnului, în cinstea căruia este închinată și Sfânta noastră Mănăstire, a fost întâmpinat de obștea monahală și de credincioșii prezenți cu Slujba Vecerniei cu Priveghere săvârșită în această seară de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul acestui sfânt așezământ monahal.

Catedrala mănăstirii a devenit astăzi casa bucuriei în care toți cei prezenți s-au veselit căci s-a născut pe pământ Maica Vieţii, Fecioara Maria, cea mai sfântă fiinţă omenească pe care a ales-o Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, ca să nască pe Iisus Hristos de la Duhul Sfânt în Betleemul Iudeii.

Maica Domnului, mamă duhovnicească a călugărilor şi cea dintâi rugătoare, mângâietoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi, a fost lăudată și cinstită îngerește de către monahii mănăstirii prin împodobirea minunată a Bisericii ei și a cinstitei sale icoane, pe care cu credință au sărutat-o, intonând dulcile imne praznicale din slujba Privegherii.

Mâine dimineață, programul liturgic va începe la ora 8.45, când se vor citi ceasurile III și VI, iar la ora 9.00 – Slujba Sfintei Liturghii, urmată de Te-Deum-ul praznical, oficiate de către un sobor de preoți în frunte cu PC Părinte Arhim. Siluan (Șalari), Starețul Sf. Mănăstiri Curchi.

De asemenea, Vă aducem la cunoștință că dumnezeiasca slujbă va fi transmisă în direct din Biserica Centrală a Mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” la Postul Național „Radio-Moldova”, pe frecvența 100.5 fm.

Vă așteptăm cu drag să ne rugăm împreună Maicii Domnului!

Doamne ajută!