„Și a zis Domnul: Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune” (Matei 25, 21)

Una din învățăturile ce le putem trage din Sfânta Evanghelie de azi este aceea că fiecare dintre noi avem datoria de a înmulți talantul cel încredințat nouă de Dumnezeu. Fiecare om are talantul său de la Dumnezeu și nici unul nu este fără talant. Înmulțirea lui îi aduce mântuirea cea veșnică a sufletului său, precum și intrarea lui în Împărăția Cerurilor, după cum zice Domnul în cuvântul Său către cel ce a înmulțit talantul său: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21).

Ce este „bucuria Domnului”, dacă nu Împărăția Cerurilor. La fel vedem că cel ce nu a înmulțit talantul său, s-a osândit în munca cea veșnică, după cum ne arată iarăși Domnul zicând: „Iar pe sluga cea netrebnică aruncați-o întru întunericul cel mai de afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei 25, 30). Iată deci, frații mei, cât de luminat și cât de clar ne arată Mântuitorul nostru, că cel ce înmulțește talantul său, se mântuiește și intră întru Împărăția Cerurilor, iar cel ce nu se silește a-și înmulți talantul său, se osândește.

Poate va zice cineva: „Eu nu am talant!” Mare minciună spune unul ca acesta și nu trebuie nicidecum ascultat. Noi vedem din Sfânta Evanghelie de azi, că toți au primit talanți, unul cinci, altul doi, altul unul, dar nici unul nu a rămas fără de talant. Dacă ar fi fost vreunul fără de talant, ar fi zis Domnul că altuia nu i-ar fi dat nici un talant. Dar arătând că toți au luat talanți, nimeni nu se poate încumeta a zice: „Eu n-am nici un talant!” Putem zice că nu toți au primit la fel talanții, că unii mai mulți, alții mai puțini și că nu toți au primit același fel de talant, aducându-se aminte de mărturia Sfintei Scripturi care zice: „Duhul este unul, iar darurile felurite” (Romani 12, 6; Efeseni 4, 7; I Corinteni 7, 7; 1, 24).

Iubiți credincioși,

Așa de exemplu, unul este patriarh, altul conducător de țară, altul mitropolit, altul episcop, altul preot, altul stareț de mânăstire,altul conducător de oști, altul mare dregător în societate, altul scriitor, altul judecător, altul dascăl bisericesc, altul pictor sau zugrav, altul filosof, altul mare cântăreț, altul astronom, altul croitor, altul meșter dulgher sau tâmplar, altul cizmar, altul zidar, altul învățător, altul lucrător de pământ, altul păzitor de vite sau de oi și așa mai departe. Dar să nu uite fiecare că, pe cât dregătoria lui este mai mare, cu atât mai mare răspundere are în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, căci are datoria a-și înmulți talanții încredințați lui, aducându-și aminte de cuvântul Domnului care zice: „Căruia i s-a dat mai mult, mai mult se va cere de la dânsul”(Luca 12, 48).

Marii dregători și păstorii de suflete trebuie să-și înmulțească talanții primiți spre folosul de obște al poporului, fie prin scris, fie prin cuvânt, dar mai ales prin pilda cea bună a vieții lor, deoarece mai mult zidește cineva pe alții prin trăire decât prin cuvânt. De aceea și Mântuitorul a cerut mai înainte de învățătură, trăirea, lucrarea duhovnicească, zicând: „Cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema” (Matei 5, 19), iar unul din sfinți a zis: „Taci tu, să vorbească lucrurile tale” (Filocalia X, Cuvântul 23).

Marele Apostol Pavel îndeamnă pe ucenicul său Tit să se facă în toate pildă bună de urmat, zicând: „Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune” (Tit 2, 7). Dacă cineva este păstor de suflete în Biserica lui Hristos, trebuie să predice neîncetat Sfânta Evanghelie (Marcu 16, 15; Fapte 15, 7); pe toți trebuie să-i învețe calea mântuirii (Luca 1, 17; Fapte 13, 26; 16, 17); să-i convingă pe cei necredincioși și rătăciți de la adevăr (Fapte 20, 21; Romani 1, 5; 10, 8); să împrăștie întunericul necredinței (Matei 5, 14-16; Fapte 26, 18; II Corinteni 4, 6); să vegheze asupra sufletelor și să le călăuzească spre Hristos fără interes (I Corinteni 9, 18; II Corinteni 11, 7). Păstorul de suflete are datoria de a predica cuvântul Domnului cu stăruință și în toată vremea (II Timotei 4, 2); a învăța cu blândețe (II Timotei 2, 25: I Timotei 5, 20; Tit 1, 13); a păstra cu scumpătate dreapta credință (I Timotei 6, 20; II Timotei 1, 14); a nu da nici o pricină de sminteală credincioșilor (II Corinteni 6, 3; Romani 14, 13-14; I Corinteni 8, 13); a suferi pentru credincioși (II Corinteni 1, 8; Coloseni 1, 24); a nu se rușina și a nu se înfricoșa de amenințările oamenilor (Ieremia 1, 8; 1, 17; Iezechiel 2, 7-9; 3-9; Fapte 4, 19-23); a opri pe femei să predice în Biserică (I Corinteni 14, 34-35); a păstra în întregime învățătura Sfintei Evanghelii (I Timotei 1, 3) și altele.

Acestea și încă multe altele, dacă le vor face păstorii și credincioșii Bisericii lui Hristos, atunci se vor afla în toată vremea lucrând la înmulțirea talanților lor, pentru care vor primi plată de la Dumnezeu, în ziua cea mare a Judecății de apoi. Dacă toți se vor sili să-și înmulțească talantul lor dat de Dumnezeu, plată și răsplătire vor lua de la El și cinste de la oameni, care se vor folosi de hărnicia și dragostea lor de a lucra spre binele obștesc al tuturor. Dar și în altfel poate creștinul și mai ales preotul a-și înmulți talantul său spre slava lui Dumnezeu și folosul de obște al oamenilor. De exemplu, dacă cineva are darul propovăduirii și predică Evanghelia după măsura credinței sale; dacă altcineva are slujbă și o săvârșește cu evlavie; dacă altul are darul învățăturii și se sârguiește a învăța cele sfinte pe alții; dacă unul face milostenie cu voie bună, dacă altul lucrează în orice fel spre binele aproapelui său, toți aceștia își înmulțesc talanții lor (Romani 12, 8).

Dacă unii se silesc a duce viață sfântă în feciorie, în post, în rugăciune, în înfrânare de la toate, în privegheri și citirea Sfintelor Scripturi, unii ca aceștia se află înmulțindu-și talanții lor (Tit 2, 7). Dacă alții au darul răbdării, al tăcerii, al blândeții și al smereniei, al îndelungatei răbdări și prin aceste fapte bune sunt pilde pentru cei din jurul lor, ca niște lumini în sfeșnicul Bisericii lui Hristos, spre folosul tuturor, și aceștia se află înmulțind talanții lor (Matei 5, 14-15). Dacă altul are darul trezviei, al bărbăției, al dragostei, al nerăutății, al evlaviei, al supunerii și al ascultării, slujind tuturor cu bucurie și cu dragoste, acesta luminează cu pilda vieții sale pe toți cei din jurul lui și plinește cuvântul Domnului care a zis: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din cer” (Matei 5, 16).

Astfel, cei ce luminează și zidesc pe alții prin viața lor, unii ca aceștia pururea se află înmulțind talanții lor, spre slava lui Dumnezeu (I Corinteni 10, 3-10; Filipeni 1, 11). Dacă altul are credință tare și nefățarnică și lucrează cu dragoste spre mântuirea și folosul tuturor oamenilor; dacă rabdă cu vitejie de suflet toate necazurile, ispitele, bolile, scârbele și pagubele, fără a cârti împotriva lui Dumnezeu și mulțumește în toate încercările cele grele Preabunului Dumnezeu, unul ca acesta aduce Domnului roadă prin răbdarea sa, după cuvântul Domnului (Luca 8, 15), și în toată vremea vieții sale își înmulțește talanții dați lui de Dumnezeu, spre dobândirea fericirii veșnice în Împărăția Cerurilor. Dacă alții își petrec viața în frică și în dragoste de Dumnezeu, în smerenie și blândețe, dacă nasc și-și cresc copiii în dreapta credință și evlavie, în post și rugăciune, în umilință și nerăutate, unii ca aceștia dau pildă bună celor care îi văd, și așa se află înmulțind talanții lor, spre slava lui Dumnezeu și spre folosul oamenilor (Matei 11, 29; 21, 5; Coloseni 3, 12; Isaia 66, 2).

Cei ce ostenesc și îngrijesc de bolnavi, de bătrâni și neputincioși, sprijinindu-i cu dragoste și jertfindu-se prin răbdare și osteneală, pentru ajutorul și sprijinul lor, purtându-le neputințele și îngrijind de sănătate și nevoile lor, unii ca aceștia împlinesc cuvântul Domnului, care a zis: „Bolnav am fost și M-ați cercetat” (Matei 25, 36; Iov 22, 6-7). Astfel și aceștia se află înmulțind talanții lor, spre slava lui Dumnezeu și a lor mântuire (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 11). Dacă altul este bogat și se milostivește să ajute din dragoste pe săraci, pe bolnavi și neputincioși, împărțindu-le cu dragoste cele de trebuință, și acesta își înmulțește talantul său prin milostenie și va câștiga mila lui Dumnezeu în ziua cea de apoi, dobândind fericirea veșnică de la Hristos, Care a zis: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Arhim. Ilie (Cleopa)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *