Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii – adevărate modele de urmat

Istoricul Eusebiu de Cezareea (sec. IV d.H.) dacă nu ne-ar fi lăsat în Istoria Bisericească însemnările sale preţioase, acum am fi mult prea săraci în cunoaşterea adevărurilor din primele veacuri creştine. Duhul Sfânt, Carele pretutindeni este şi pe toate le împlineşte, şi-a întins aripile Sale ocrotitoare peste toate veacurile. Şi asupra lui Eusebiu de Cezareea, plinirea Duhului Sfânt a fost excepţională. Printre preţioasele date istorice, un capitol special cuprinde viaţa Sfântului Constantin cel Mare şi a mamei sale Elena. Ei nu sunt sărbătoriţi ca regi sau împăraţi ci ca pilde vii de smerenie şi viaţă vrednică de urmat. După cum se ştie, n-au făcut parte din ierarhie şi nici din tagma monahală. Ceea ce a aureolat viaţa de sfinţenie a fost apostolatul lor prin decretarea libertăţii Bisericii creştine şi recunoaşterea ei ca instituţie spirituală a lumii.

Numele Sfântului Constantin se leagă de libertatea creştinilor, este vorba de libertatea pe care o poate avea cineva când nu mai este rob păcatului. Înţelegem aceasta şi din faptul că, auzind cuvintele Mântuitorului, cei care au fost atunci de faţă au zis: „Noi suntem fiii lui Avraam şi niciodată nu am fost cuiva robi. Cum zici Tu că: Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi?“ Şi a zis Domnul Hristos: „Cel ce săvârşeşte păcatul rob este păcatului“. Aşa că libertatea adevărată nu este numai libertatea pe care o are omul atunci când poate să se manifeste aşa cum îşi doreşte, ci libertatea adevărată o are acela care nu mai păcătuieşte. Există această posibilitate pentru că Sfântul Evanghelist Ioan, în Epistola I Sobornicească, spune că „Cel născut din Dumnezeu nu mai păcătuieşte“, nu mai face păcate. Când ajunge cineva la această libertate, ajunge la libertatea adevărată şi cine ajunge la libertatea adevărată este cu adevărat liber. E bine să ne gândim la aceasta mai ales atunci când pomenim pe Sfântul Constantin care a dat libertate creştinismului. Fără îndoială că era necesară şi această libertate şi e bine că s‑a ajuns la libertatea creştinilor, libertate de manifestare.

Să nu uităm niciodată că nu asta este adevărata libertate, deşi şi asta poate fi numită libertate, dar în sens social. Adevărata libertate este atunci când nu mai poţi face rău din pricina bunătăţii pe care o porţi în suflet. În Pateric se spune despre un părinte, că din multa bunătate nu mai ştia ce e răutatea. Nu numai că nu mai făcea ceva rău, dar chiar nu mai putea presupune răutate la cei din jurul său, nu îşi mai închipuia posibilitatea ca cineva să fie rău. Aşadar cel dintâi gând pe care trebuie să‑l avem în legătură cu libertatea creştinismului este nu atât acela să fim recunoscători celui ce a dat libertate, ci să fim străduitori ca noi înşine să fim liberi. Sfântul Constantin se ştie că a văzut o cruce pe cer şi pe această cruce era scris: „În acest semn vei învinge“. Libertatea se câştigă cu strădanie. Creştinismul este cu cruce. Oamenii se întreabă ce este crucea pe care zice Domnul Hristos că trebuie să o purtăm fiecare dintre noi.

 „În acest semn vei învinge„. Într‑adevăr, crucea este semnul biruinţei. Noi, de obicei, ne gândim la cruce ca la semnul suferinţei. Şi este şi semnul suferinţei, este semnul suferinţei din iubire, semnul suferinţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pătimirile Domnului Hristos sunt cuprinse simbolic în cruce. Când privim crucea privim şi suferinţa Mântuitorului. Mântuitorul a vrut să sufere pentru mântuirea noastră din iubirea pe care o avea către Tatăl, care L‑a trimis, şi din iubirea pe care o are pentru oamenii care trăiesc în această lume, buni şi răi deopotrivă. Spunea părintele Arsenie Boca: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu“. Nu poate să iubească un sfânt atât de mult pe Dumnezeu cât îl iubeşte Dumnezeu pe fiecare păcătos pe care îl vrea mântuit, şi de aceea a trimis pe Fiul Său în lume „ca oricine care crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“. Suferinţa este doar o parte a crucii. Crucea este şi semnul biruinţei. „Iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea“, spunem noi într‑o alcătuire de la sfintele slujbe. Prea puţin ne gândim noi la aceasta, deşi în principal ar trebui să ne gândim că în cruce se arată iubirea lui Dumnezeu, iubirea care mântuieşte, iubirea care ridică, iubirea care înalţă, iubirea care sfinţeşte. Sfântul Constantin a rânduit, la dorinţa mamei sale, să fie căutată şi crucea pe care S‑a răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

 Şi au găsit‑o pe înălţimea Golgotei şi s‑au bucurat şi Sfânta Elena, mama lui, când s‑a găsit această cruce, şi credincioşii din vremea aceea. Sfânta noastră Biserică, socotind bucuria Sfintei Elena, pomeneşte această bucurie pentru cei ce se căsătoresc, la slujba cununiei, când spune: „Dă‑le lor, Doamne, bucuria pe care a avut‑o Sfânta Elena când a găsit cinstita cruce“. Iarăşi cruce, iarăşi bucurie, iarăşi iubire, iarăşi mântuire, aşadar, cruce şi mântuire, mântuire şi cruce, mântuire cu cruce, biruinţă prin cruce, biruinţă asupra răului prin cruce, biruinţă asupra diavolului pentru că zicem la sfintele slujbe şi mai ales la Sfântul Maslu: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat nouă: Că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei : că pe morţi ai sculat şi moartea ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii“.

La toate acestea ne este gândul în ziua de pomenire a Sfântului Constantin care a dat libertate creştinismului. La toate acestea ne gândim când pomenim pe Sfânta Elena care a avut bucuria de a găsi cinstita Cruce. Deci, mântuire, sărbătorire, cruce, iată nişte gânduri pe care trebuie să le avem la această sărbătoare sfântă şi binecuvântată de Dumnezeu. Biserica noastră îi cinstește, pentru cununa cea cerească, nepieritoare, pe care și-au agonisit-o prin credință și faptele lor. Prăznuindu-i așa cum se cuvine, prin rugăciuni și cântări de laudă, ca pe niște bineplăcuți ai lui Dumnezeu.

Exemplul vieţii Sfinţilor Impăraţi, râvna şi dragostea lor pentru cauza binelui, pentru Biserica lui Hristos să-l urmăm şi noi pentru a fi vrednici de Impărăţia cea veşnică a lui Hristos, de frumuseţile raiului, pe care sufletul nostru doreşte să le vadă şi ca să fim demni de preţiosul şi frumosul nume de creştin, care e cel mai de vază înaintea lui Dumnezeu, a sfinţilor îngeri şi a Bisericii.  Să-i rugăm pe Sfinții Împărați Constantin și Elena și prin ei pe marele Împărat Iisus Hristos, să rânduiască pace în lume, conducători înțelepți peste popoare, întăritori ai dreptei credințe, și mântuire sufletelor noastre. Amin.