Sfinții Arhangheli, sărbătoriți prin Liturghie arhierească la biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din sectorul Slobozia Doamnei, Municipiul Orhei

În ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi al celorlalte Puteri Cereşti fără de trupuri, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din sectorul Slobozia Doamnei – Orhei.

În dimineața zilei – Preasfinția Sa a fost întîmpinat cu multă căldură de către parohul bisericii Prot. Mitr. Serghei Stângaci, clericii Vicariatului de Orhei, oficialitățile locale și de mulțimea credincioșilor.

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor.

Numeroși credincioşi, de la mic şi până la mare, s-au adunat la sfânta biserică pentru al întâmpina pe Preasfințitul Siluan şi pentru a se bucura de rugăciunea arhierească întru Hristos – Domnul. La slujba praznicală au fost și reprezentanții autorităților publice locale, printre care și Viceprimarul de Orhei, dl Valerian CRISTEA.

Alături de Episcopul Vicar a coliturghisit: părintele paroh, Prot. Mitr. Serghei Stîngaci, precum și un numeros sobor preoțesc și diaconesc din cadrul Vicariatului de Orhei.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul SILUAN a rostit un cuvânt de învățătură. A vorbit credincioșilor despre rolul și importanța sfinților îngeri în iconomia mântuirii și în viața fiecărui credincios, în mod special, lucrarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și cinstirea de care aceștia se bucură în rândul credincioșilor. „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti sunt apărătorii noştri, care se străduiesc să ne ajute întru mântuirea noastră”.

Sfântul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: „Aceştia sânt cei care înmulţesc sfânta credinţă între oameni luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte”.  Sărbătoare de astăzi – este expresia evlaviei pe care credincioşii o au faţă de mesagerii lui Dumnezeu şi ocrotitorii oamenilor. Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor şi prin ei oamenilor.

După Sfânta Liturghie a urmat procesiunea de înconjurare a bisericii și un Te – Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. La încheierea slujbei, Ierarhul a ținut să mulțumească părintelui paroh pentru invitație dar și preoților slujitori și întregii adunări binecredinciose pentru prezență. De asemenea, PS SILUAN a transmis părintelui paroh și credincioșilor binecuvântarea și doririle de bine ale Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir. Apoi i-a felicitat, cu prilejul zilei onomastice, pe toți cei care poartă numele Sfinţilor Arhangheli, după care creștinii au primit binecuvântarea arhierească din partea Ierarhului. La rânul său, părintele paroh  Prot. Mitr. Serghei Stângaci a mulțumit Arhiereului pentru prezența și slujirea arhierească în mijlocul comunității în ziua hramului Bisericii.

Sfinții Arhangheli sărbătoriţi în mod deosebit la biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din cartierul Slobozia Doamnei, cu acest prilej, Viceprimarul de Orhei, dl Valerian CRISTEA, a exprimat aleasă mulțumire și recunoștință Ierarhului, clericilor, mulțumind pentru colaborarea fructuoasă, a adus mulţumiri PS SILUAN pentru vizită şi pentru binecuvântare arhierească în zi de sărbătoare, şi a felicitat credincioșii prezenți cu ocazia sărbătoririi hramului Bisericii.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *