Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Mărturisitor neînfricat al lui Hristos

Astăzi, 23 aprilie/6 mai, este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă,  martirizat în această zi (în anul 303) pentru mărturisirea lui Hristos.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut şi a pătimit pentru Hristos în perioada persecuţiilor împotriva creștinilor, declanșată de împăratul Diocleţian. Patria natală a Sf. Gheorghe a fost Capadocia, o eparhie din Asia Mică. Tatăl lui, când Sf. Gheorghe era încă mic copil, a fost arestat, a mărturisit pe Hristos şi a fost martirizat. Mama lui văduvă, femeie evlavioasă, îl lua pe micul Gheorghe şi-l ducea deseori la mormântul tatălui său mucenic. Şi acolo, deasupra mormântului, îngenunchiaţi amândoi, se rugau lui Dumnezeu. Sf. Gheorghe, din frageda lui vârstă, ardea de sfântul dor de a urma exemplul tatălui său şi de a deveni şi el mucenic al lui Hristos.

Când a crescut, a slujit în armată romană. Era un soldat strălucit, plin de bărbăţie, fără teamă în lupte. Îşi iubea patria, îi izgonea pe barbarii care atacau şi ardeau casele şi junghiau copiii şi femeile. Sfântul Gheorghe a fost un apărător al celor neputincioşi. Pentru bărbăţia lui a avansat repede şi a ajuns la cele mai înalte funcţii din armată, a devenit general. Mitropolitul Augustin de Kandiotis, ne spune că; „Sf. Mare Mucenic Gheorghe –  nicioadată nu s-a lepădat de Hristos ca ceilalţi, ci a declarat că este creştin şi că nicio putere din lume nu va putea să-i schimbe credinţa”. Împăratul, când a auzit această declaraţie, s-a întristat mult, pentru că cel mai viteaz general al său era creştin. La început a încercat să-l convingă cu binele, i-a promis până şi cele mai mari onoruri şi funcţii.

Dar Sf. Gheorghe a respins toate propunerile şi a rămas statornic şi neclintit. Atunci, a început mucenicia lui; o mucenicie din cele mai groaznice. La început l-au aruncat într-o temniţă întunecoasă. L-au pus apoi pe roată, care era o unealtă de schingiuire; prin cuiele ei ascuţite, roata făcea să se sfâşie carnea, să curgă sânge şi omul să moară, dar Hristos prin harul Său l-a ajutat pe mucenic şi acesta a învins toate durerile. Şi nu doar aceasta, ci a făcut şi minuni: a înviat din mormânt un mort. A ucis o fiară mare care mânca oameni, s-a dus în templul idolilor şi prin rugăciunea sa a făcut de s-au dărâmat toţi idolii şi a făcut pe demoni să strige şi să spună că unul este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul lui Gheorghe.

Acestea par multor oameni de necrezut, dar Hristos a spus că oricine crede în El va face minuni, va călca peste scorpii şi peste şerpi şi va birui toată puterea vrăjmaşului (Luca 10, 19). Prin puterea lui Hristos, Care a biruit păcatul şi moartea şi a înviat din morţi, Sf. Gheorghe a biruit pe vrăjmașii lui, dovedind astfel că Hristos este adevăratul Dumnezeu, iar miile de oameni, care au urmărit mucenicia şi minunile sfântului, au crezut şi s-au botezat în numele lui Hristos. Viaţa, chinurile muceniceşti şi minunile sfinţilor nu pot să aibă o altă explicaţie decât una singură: că Hristos a înviat, trăieşte şi împărăţeşte şi că El este Cel care dăruieşte puterea şi harul Său ca oamenii neputincioşi şi păcătoşi să devină eroi şi martiri.

Prin cuvânt şi faptă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a dat dovadă de credinţă vie şi puternică, unită cu o trăire morală pătrunsă de virtutea dragostei creştine. Exemplul vieţii sale se cuvine împlinit de fiecare creştin prin săvârşirea faptelor bune, deoarece numai în felul acesta se face vrednic de aprecierea şi dragostea oamenilor şi a lui Dumnezeu. Din această cauză imnografii îl numesc „purtător de biruinţă” sau „dumnezeiesc viteaz”, care cu îngerii dănţuieşte şi pe cei binecredincioşi îi apără şi îi sfinţeşte când aceştia îl cheamă în rugăciunile lor. Să-l imităm şi noi pe acest „diamant al răbdării, aprins de dragostea pentru Hristos” în virtuţile pe care le-a avut şi mai ales în bărbăţia pe care a arătat-o de-a lungul întregii sale vieţi Amin.