Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, cinstit în mod deosebit la Mănăstirea Curchi

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare și a Praznicului domnesc al Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Prea Sfințitul PărinteSiluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a oficiat sâmbătă, 1/14 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie a Părintelui nostru Ierarh Vasile cel Mare la Mănăstirea Curchi.

În cuvântul său de învățătură pe care l-a rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a prezentat semnificaţiileduhovniceşti ale praznicului Tăierii împrejur a Domnului şi totodată, a evidenţiat personalitatea deosebită a Sfântului Vasile cel Mare, care este unul dintre cei mai de seamă sfinţi ai Bisericii din secolul al IV-lea, ce s-a arătat un vrednic model de vieţuireşi slujire aleasă a lui Dumnezeu pentru toţicreştinii.

De asemenea, PS Siluan a îndemnat credincioșii să urmeze Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, vrednic slujitor şi bun păstor al Bisericii lui Hristos.

La final, Părintele Episcop i-a binecuvântat pe toți cei care au fost prezenți la Sfânta Liturghie și i-a semănat cu grâu și dulciuri, dorindu-le tuturor un an noufructuos și cu belșug în toate.