Sfântul Ierarh Spiridon – părintele orfanilor și învățătorul păcătoșilor

Sântul Spiridon este unul dintre cei mai cinstiți Sfinți ai Bisericii Ortodoxe pe care creștinii îl cheamă  în grele împrejurări .

S-a născut în vremea Împăratului Constantin cel Mare în insula Cipru, din părinți săraci. De aceea încă din anii copilăriei era cioban și păzea oile. Era foarte simplu în gândire precum pescarii pe care i-a ales Hristos ca să-i facă ucenici ai Lui. Când s-a împlinit vârsta, s-a căsătorit și după câțiva ani a rămas văduv  și atât de mare era virtutea lui, încât  l-au făcut episcop într-un oraș numit Trimitunda, cu toate că era complet neînvățat. Primind această vrednicie duhovnicească, a devenit încă și mai simplu și mai smerit și păstorea cu dragoste oile cele cuvântătoare pe care i le-a încredințat Hristos, dar și cu severitate, ca unul care era răspunzător pentru mântuirea lor. Era ocrotitorul săracilor , părintele orfanilor, învățătorul păcătoșilor. Și avea atâta curăție și sfințenie că i s-a dat har de sus de la Dumnezeu să facă minuni multe, de aceea a și fost numit făcător de minuni.

Cu rugăciunea lui, aduna norii și ploua la vreme de secetă, vindeca bolile, pedepsea pe oamenii răi, cum a făcut cu niște târgoveți care au demolat hambarele care păstrau grânele, în timp ce lumea murea de foame. și au fost striviți împreună cu grânele. „Și foametea uneltită de târgoveții de grâne s-a dezlegat, hambarele căzând împreună cu aceștia care luaseră grânele”. Și pe lângă acestea, trăia în atâta sărăcie, încât atunci când un sărac s-a dus odată la el să-l ajute să-și plătească o datorie pe care o avea, sfântul nu a avut să-i dea nimic și, prin minune, a prefăcut un șarpe pe care l-a găsit în locul acela în aur și l-a dat săracului și acela l-a luat și și-a plătit datoria. Altă dată a fost inundație și râurile s-au revărsat și s-a inundat ținutul acela și Sfântul Spiridon s-a rugat și s-au retras apele și s-a zvântat locul inundat. A vindecat și pe Împăratul Constantin care se îmbolnăvise de o boală netratabilă, pe un diacon care muțise l-a făcut bine, pe oamenii răi și lacomi îi pedepsea cu o putere suprafirească, și mulțime de alte minuni a făcut, încât nedrepții se temeau de el, iar cei nedreptățiți îl aveau ocrotitor și scăpare.

Dar întotdeauna avea mare dragoste și compătimire față de cei păcătoși. Odată niște hoți care s-au dus într-o noapte să fure oi din staulul lui, pe care le ținea ca să îi ajute pe săraci, au orbit și nu mai puteau să plece și erau prinși acolo în staul și strigau să-i miluiască. Și Sfântul nu numai că le-a dat înapoi lumina ochilor, ci le-a dăruit și un berbec, pentru că, precum le-a zis, au pătimit toată noaptea și acum, după ce i-a pus în rânduială ca să fie oameni buni, i-a trimis la casele lor, fără ca puterea să afle ceva despre furtul pe care au vrut să-l facă. Profețea toate câte se întâmplau cu exactitate, încât se mira de el lumea ca de o persoană supraomenească fiindcă, dintr-un cioban, a fost învrednicit să se ridice la o asemenea înălțime. Și la Sinodul I Ecumenic care a avut loc la Niceea, era și sfântul Spiridon printre cei 318 părinți purtători de Dumnezeu, și în ciuda faptului că nu știa carte, a închis gura ereziarhului Arie care era cel mai învățat dintre toți.

Tot timpul cât a trăit nu a încetat să facă minuni. Cea mai mare dintre ele a fost învierea unei copile moarte care s-a ridicat din mormânt și a mărturisit în care loc a pus la păstrare banii pe care i-i încredințase o femeie și iarăși a adormit. Odată s-a dus la sfântul o femeie care avea un copilaș care îi murise și femeia îl ruga cu lacrimi multe să îl învieze, într-atât erau de obișnuiți oamenii, care îl cunoșteau, cu minunile pe care le făcea sfântul. Și el l-a înviat cu rugăciunea lui. Dar mama lui când l-a văzut viu, de multă bucurie ce avu muri și ea. Și Sfântul Spiridon a înviat-o și pe ea. Aceste mari minuni s-au răspândit în toată lumea și Sfântul Spiridon, încă din timpul vieții, a fost cinstit ca sfânt și mare făcător de minuni. Și până astăzi trupul lui, care este comoara celor din Corfu, face multe minuni. Când slujea liturghia stăteau de față îngerii pe care îi vedeau cu proprii ochi mulți dintre creștinii dreptcredincioși și când zicea sfântul „Pace tuturor”, îngerii dădeau răspunsul „ Și Duhului tău” în locul psalților, și o lumină mai presus de fire îl învăluia.

Cu asemenea petrecere îngerească cu care a trăit și a ajuns la adânci bătrânețe, păstorind oile cele cuvântătoare, s-a mutat la Domnul. Iar moaștele sale au rămas o vreme în Trimitunda și de acolo au plecat la Constantinopol și le-au pus în Biserica Sfinților Apostoli, unde se păstrau moaștele multor sfinți. În timpul domniei turcești s-au aflat în mâinile unui creștin evlavios pe care îl numeau Voulgaris, și acesta cu mari chinuri și osteneli le-a dus în Albania ascunse în sac și de acolo le-a trecut cu o luntre în insula Corfu pe care o stăpâneau pe atunci Venețienii. Și de atunci se află pe această insulă, nestricate de timp, deși au trecut 1600 de ani de la adormirea lui. În raclă Sfântul stă în picioare, cu mâinile încrucișate, îmbrăcat cu veșmintele lui și îl scot în procesiune de două ori pe an. Locuitorii din Corfu au cortul sfânt la mare evlavie și îl consideră comoara insulei lor. Sfintele moaște fac minuni întotdeauna până astăzi celor care cheamă în ajutor pe Sfântul cu credință.

În hagiografia ortodoxă sfântul Spiridon este înfățișat ca un bătrân cu nasul încovoiat și cu o barbă albă scurtă bifurcată, „Bătrân cu barba despicată purtând fes”. Fesul lui este ciudat, parcă ar fi chinezesc, ascuțit în vârf. Nu se pictează niciodată fără fes. În afară de icoanele pe lemn sau pe zid sau în alt loc al Bisericii, se pictează adeseori în Sfântul Altar, împreună cu alți mari ierarhi Vasile, Ioan Gură de Aur și Grigorie mai jos de Maica Domnului Platitera. Pe hârtia pe care o ține în mână este scris : „Încă îți aducem ție această jertfă cuvântătoare și fără de sânge”.

Bibliografie: Fotis Kontoglu – Sfântul Ierarh Spiridon – „Ocrotitorul săracilor, Părintele orfanilor și învățătorul păcătoșilor”, din cartea, Temelia cea neclintită, Akritas, 1996.