Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XVIII-a după Cincizecime

În Duminica a XVIII-a după Cincizecime, Preacuviosul Părinte Siluan (Șalari), Starețul Mănăstirii Curchi, în prezența credincioșilor veniți la sfânta mănăstire, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Părintele Arhimandrit, le-a pus la suflet creștinilor celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică citită astăzi la Sfânta Liturghie, în care este amintită Învierea fiului văduvei din Nain de către Mântuitorul Iisus Hristos.

„Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain este o parabolă tristă, însă trebuie să fim conștienți că toţi credincioşii sunt chemaţi să învie în Hristos, să primească viaţa veşnică.

Învățăm din evanghelia de astăzi, că la Dumnezeu moartea este ca un somn, ca o adormire, nu dispariție, nu neființă, care ne-ar putea într-adevar îndreptăți disperarea. Moartea devine taină prin care trebuie să pășim ca să intrăm în sensul deplin al existenței.

Minunea învierii fiului vaduvei din Nain a fost săvărșită și din mila față de o mamă îndurerată, dar și pentru credința noastră în obsteasca înviere din morți”.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *