Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a V-a după Cincizecime

Duminică, 24 iulie 2016, mulțime de credincioși au pășit pragul mănăstirii Curchi, veniți să se roage pentru toate binefacerile aduse de Dumnezeu asupra lor dar și pentru pentru a participa la Sfânta Liturghie oficiată de către starețul mănăstirii Curchi PC SILUAN (Șalari) şi slujitorii sfintei mănăstiri.

În cuvântul de învățătură rostit, Părintele stareț a amintit celor prezenți că cei doi demonizați din ținutul Gherghesenilor sunt rodul patimilor care i-au împresurat și le-au îndepărtat viața de la făgașul lor existențial spre dobândirea Împărăției Cerurilor și simbolizează pe fiecare dintre noi care ne depărtăm de Hristos prin păcatele și patimile noastre.

Cuvioșia Sa, a pus accent însă și pe iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care i-a eliberat pe cei doi de sub robia demonică. „Evanghelia Duminicii de astăzi, este o Evanghelie a vindecării dar şi o Evanghelie a înţelepciunii Lui Dumnezeu”.

De asemenea, PC Părinte, i-a îndemnat pe toți cei prezenți veniți la sfânta mănăstire, spre a fi următori lui Hristos și de a fi atenți în viața lor duhovnicească la toate ispitele care pot veni să-i abată de la parcursul lor spre dobândirea vieții celei veșnice.

„Evanghelia Dumnicii a V-a după Cincizecime ne învață, să-L primim pe Dumnezeu să stăpânească fiinţa noastră, și să alungăm păcatele, prin pocăință adevărată, prin spovedanie, rugăciune, ascultare și iubire în Hristos”, a încheiat Cuvioșia Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *