Seminar Teoretico — Practic în Protopopiatul Orhei

Cu Binecuvântarea Prea Sfințitului SILUAN, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Liceul Teoretic A. Donici din s. Peresecina r. Orhei, a găzduit Seminarul Teoretico — Practic: EDUCAȚIE RELIGIOASĂ PRIN VALORI ȘI MODELE.

Responsabili de organizare și buna desfășurare a Seminarului au fost desemnați dna. Rodica Agafean, DGE Orhei, dl. Ion Chistol Directorul Liceului A. Donici din Peresecina, dna Svetlana Toma, Profesor Religie din Liceu, Dna. Dvornic Liubovi, etc.

Partea practică a Seminarului a fost ghidată de dna Svetlana Toma moderând ora publică: Muzica în viața tinerilor (clasa a VII) și dna. Dvornic Liubovi cu activitatea extracuriculară: „Reaprindeți candela nemuririi”. Scopul celei din urmă a fost valorificarea personalității Voievodului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt, în contextul a două evenimente remarcabile: 560 de ani de la urcarea pe tron a Domnitorului (2017) și Anul Ștefan cel Mare și Sfânt (513 ani de la moarte) în 2018. Ambele activități au avut drept obiectiv de referință educarea elevilor în spiritul valorilor morale creștine și a valorilor general-umane cât și dezvoltarea motivațiilor, a atitudinilor și a competențelor artistice, prin interiorizarea valorilor literare, estetice, comunicative, culturale.

Prin activitățile menționate, auditoriul a avut parte de o adevărată lecție de istorie, muzică, teatru, limbă, tradiții, valori și nu în ultimul rând trăire authentic — ortodoxă, trezind în sufletele participanților dorul profund și dragostea de țară, neam, identitate națională și apartenență la Izvorul Ortodoxiei.

Partea teoretică a Seminarului a fost moderată de invitatul special al Seminarului, dna. Mariana Marin, dr. conf. Univ. IȘE cu subiectul: Învățarea vizibilă în cadrul procesului educațional. Tema a provocat un viu interes și dezbateri largi cât și profunda dorință a tuturor de a continua și dezvolta subiectul în cadrul orei de religie prin aplicarea sugestiilor metodologice.

Biroul de presă al Vicariatului de Orhei