Scopul principal al Postului – viața spre mântuire

[…] Postul este de o mare importanță! Vedeți, cei mai mulți dintre care sunt cinstiți, în afară de cei care sunt căzuți și nu-i mai interesează, pun mare preț pe post de mâncare: o mâncare redusă, fără grăsimi, etc., dar aceasta nu este destul. Asta pentru că trupul este de mare valoare, făcut de Marele Meșter – desăvârșit făcut și trupul, merge și el cu sufletul spre mântuire. Dacă îl mai veștejește puțin, îl mai reține puțin din năbădăile lui, postul, îl ajută foarte mult să se poată gândi mai mult la adevăratul post care este sufletesc, adică, reținerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu vorbi de rău.

Un lucru atât de grav și atât de ușor se face, cu vorbirea de rău și chiar vă spun, am îndrăznit să afirm că sunt convins că cei mai mulți în iad sunt cei care vorbesc de rău. Dacă îi spui (omului) zice: „da ce n-am dreptate? Da ce numai eu zic? Dar nu merită?”, se apără. Biserica încadrează pe aceștia la ucidere morală, pentru că i-ai luat demnitatea. „Că am auzit de el, alții zic că alții au azit de la alții, s.a.m.d”.

A desființat un om pe care Hristos l-a restaurat prin sânge, când Hristos a venit, a venit nu să anihileze neamul omenesc ci să-l transfigureze. Deci, reținerea de la vorbirea de rău, de a te ruga, de a-ți da seama cât ești de departe de mântuire, deci să te gândești în sfârșit la momentul judecății și momentul morții tale. Eu am făcut un simplu desen și am mai făcut și altceva: un cap de mort, pentru ca să se gândească omul și la sfârșit. Chiar Sfântul Vasile cel Mare, la întrebarea care e filozofia mai de efect, a răspuns:  „Gândul la moarte”. Și așa este. E o enorm de mare greșeală, că ai să crezi că trăiești numai până la moarte. De acolo începe viața. „Și a trecut de la moarte la viață” (Ioan 5,24) cum spune Mântuitorul.

Postul este de o mare valoare, ținut însă sufletește, mai cu grijă, mai cu atenție, ș.a. Să intrăm în iubirea creștină, că iubirea este criteriu de judecată, nu se poate face fără iubire nimic. Chiar Evanghelia care se citește  pentru Ziua Judecății (a treia Duminică din perioada Triodului) spune: „De ce nu M-ați cercetat? De ce nu M-ați adăpat? De ce nu M-ați îmbrăcat?” (Matei 25: 42-43). Nu vorbește de alte păcate grozave (curvii, ucideri, etc.). Deci ce ține de iubire? Este criteriul de judecată. Deci noi suntem obligați să iubim pe frații noștri. În măsura în care îi iubim pre frații noștri, aceea e măsura de iubire către Dumnezeu la oameni. Nu este: „Îl iubesc pe Dumnezeu!” Te înșeli! Iubești pe Dumnezeu și ești dușman cu atâția inși?

Nu s-a gustat din marea bucurie a iertării. Vreau să zic că postul este să te antrenezi mereu ca să fii pregătit în ceasul ceasurilor, ziua cea mare a ta – ceasul morții – aia e ziua ta, să fii pregătit atunci – și în Biserică ne-a dat această posibilitate. Deci trebuie cu orice chip a nu dușmăni. A iubi! Să ne antrenăm în această enorm de mare virtute. Am spus că avem nevoie de o stare de prezență continuă, nu atât o stare de nevoință, nu o stare de post că nu mănânc nimic cu zilele și cu săptămânile. Mănânci potrivit, dar nițel mai reținut, având în vedere scopul principal, care e viața spre mântuire.

Înregistrare audio-vizuală: Pr. Arsenie Papacioc – Adevăratul Post

Adaptat: Teolog Pavel Focșa