Sărbătoarea Învierii Domnului celebrată la sfânta mănăstire Curchi

Sute de oameni din mai multe localităţi au ales să ia parte la slujba de Înviere la Mănăstirea Curchi cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”.

Cu credinţă şi cu speranţă în suflet la miezul nopții creștinii au primit Sfânta Lumină de la preoți. Mai apoi au înconjurat biserica, iar la întoarcere au cântat „Hristos a Înviat” şi s-au rugat pentru sănătate, bucurie şi pace sufletească.

În cuvântul sau către credincioși, Arhimandritul SILUAN (Șalaru), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, a spus că sărbătoarea Învierii Domnului este, de fapt, o întâlnire cu Hristos cel Înviat:

«Mântuitorul Iisus ne întâmpină pe cale pe noi toți, pe calea vieții noastre, amestecată cu teamă, amestecată cu moartea. Ne întâmpină și ne spune: Bucurați-vă! și, dacă noi simțim bucuria lui, bucuria împărtășită nouă de către el, prin credință, ne întâlnim și cu El în persoană.

Noi astăzi: serbăm Întâlnirea cu Hristos cel Înviat, care a spus înainte de Înălțarea Sa la ceruri — Iată, eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacurilor. Hristos este prezent pururea în Biserica Sa. Daca îl căutăm cu aceeași evlavie, cu aceeași iubire sfântă, cu același curaj, cu aceeași râvnă ca și femeile mironosițe, vom simți Întâlnirea cu El și vom auzi tainic în sufletul nostru cuvintele Lui:

***

Bucurați-vă! Hristos a Înviat!»

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *