Sărbătoarea Cinzecimii sau Duminica Mare

Sărbătoarea Cinzecimii sau Duminica Mare se arată a fi una din multele în care Domnul Hristos ne învață curajul și ne îndeamnă să tindem către o libertate absolută în El, având ca învățător și ajutor în a le împlini pe toate, Mângâietorul Duhul Sfânt care din Tatăl purcede.

Când ne învață bunătatea, blândețea, smerenia, iertarea, jertfelnicia de fapt ne arată cum este El, iar nouă ne amintește că, de vreme ce din Dumnezeu am ieșit, ele trebuie să fie o a doua fire a noastră. Deasemenea când ne învață curajul, o face pentru că El Însuși l-a avut când a trecut prin toate încercările, dar cel mai mult, când a încredințat Adevărul Dumnezeiesc, lucrarea Lui în mîinile noastre. Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli este echivalentul spuselor lui Hristos: „Îndrăzniți! Eu am biruit lumea.” (Ioan 16.33) În această zi când a luat naștere Biserica lui Hristos, înțelegem cu toții că fiecare dintre noi are nevoie de o „Cinzecime” personală, o „Duminică Mare”, o naștere de sus prin Duhul Sfânt. Suntem într-o sărbătoare când e firesc să înțelegem că atunci când Dumnezeu ne dăruiește ceva, ne mângâie, dar și ne pune în fața unei responsabilități. Alegerea noastră pentru predica Evangheliei la alte popoare, să fim lumina lumii, sarea pământului și prezența lui Hristos în lumea cuprisă de păcat și întuneric – toate ne aduc la un înalt simț al răspunderii. Darurile lui Dumnezeu se întorc înapoi înmulțite sau cel puțin curate. În lumina acestei sărbători, ca Biserică vie a Dumnezeului Celui Viu, ne rugăm să ne cerceteze de sus prin Harul Său. Să ne dea nu putere, ci neputința prin care El lucrează, nu împlinirea dorințelor, ci Altul să ne încingă și să ne ducă acolo unde nu ne este voia, nu ani mulți spre slujba lumii, ci clipa veșniciei care nu se sfârșește niciodată.

(Arhim. Augustin Zaborosciuc)