Sărbătoarea Bunei-Vestiri celebrată în Duminica a IV-a din Postul Mare, la Mănăstirea Curchi

În Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) – zi care care a coincis cu sărbătoarea domnească a Bunei Vestiri, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Stareț al Mănăstirii Curchi, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Mănăstirea Curchi.

Duminica aceasta, a IV-a a Postului Mare – este închinată unuia dintre marii sfinți ostenitori ai vieții creștine: Sfântului Ioan Scărarul, cea mai sfântă icoană a unui model de creștin realizat. Biserica ne pune în față în această duminică figura acestui mare ascet pentru a ne aminti acest model de viață petrecut în post și rugăciune și închinat în totalitate lui Dumnezeu, căci în întreaga lui viață de peste 70 de ani n-a făcut altceva decât să-și lucreze sufletul, în așa fel încât să-l apropie cât mai mult de Dumnezeu, dintre care 40 de ani ia trăit sihăstrește.

Tot astăzi, prăznuim și sărbătoarea domnească a Bunei Vestiri, care ne aduce aminte de marea dragoste a lui Dumnezeu pentru omenirea căzută în păcat. Într-o lume în care omenirea se complăcea în cele mai oribile păcate, într-o lume în care cele zece porunci ale Decalogului erau nesocotite, îngerul Gavriil e trimis de Dumnezeu în cetatea Nazaret la Fecioara Maria al cărei suflet era candelă de lumină, ca o grădină de pace şi binecuvântare. Intrând la Sfânta Fecioară a zis: „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu Tine, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca I, 29).

Sărbătoare Bunavestire este bucuria cerului şi a pământului. Buna-Vestire este înainte de toate, bucurie. Căci primul cuvânt pe care Arhanghelul Gavriil l-a grăit către Fecioara Maria, când a venit să-i aducă cea mai mare veste din istoria omenirii, a fost „Bucură-te!”.

Tropar la Praznicul Bunei Vestiri

Glasul 4

Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *