Sărbătoarea Botezului Domnului Iisus Hristos la Mănăstirea Curchi

Miercuri, 6/19 ianuarie 2016, cu prilejul marelui praznic împărătesc închinat Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, numit și Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, PC Părinte Arhimandrit Siluan, Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, Exarh al mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Protopop de Orhei, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi, a slujit sfânta și dumnezeiasca liturghie praznicală în biserica de iarnă a mănăstirii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

În cuvântul de învățătură pe care l-a adresat cu acest prilej, PC Părinte Arhimandrit Siluan le-a vorbit credincioșilor prezenți la sfânta și dumnezeiasca liturghie despre modul în care cerurile s-au deschis spre a vesti începutul misiunii mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos în această lume, misiune întărită de glasul lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”. De asemenea, Părintele Stareț Siluan le-a vorbit credincioșilor și despre darurile duhovniceşti aduse de apa sfinţită în această zi.

La solemnul serviciu divin au participat tineri şi copii, precum şi mulțime de credincioşi, biserica dovedindu-se a fi şi în acest an neîncăpătoare.

După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, PC Părinte Stareț Arhimandritul Siluan a oficiat în biserică Sfinţirea cea Mare a Apei, sau Aghiasma Mare, cum mai este cunoscută în popor, alături de soborul slujitor și în prezența mulțimii numeroase de credincioși, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii noastre dreptmăritoare.

După slujba de sfințire a apei, toţi credincioşii au fost stropiți cu sfânta aghiazmă și au primit binecuvântarea Părintelui Stareț.

De asemenea, cei prezenţi au avut posibilitatea să ia Aghiasmă Mare, din vasele de mari dimensiuni, pregătite încă din ajun, pentru a o duce la casele lor, iar unii creștini s-au scăldat în lacul din preajma mănăstirii, potrivit tradiției creștine legată de Praznicul Arătării Domnului.

Agheasma Mare este luată de credincioşi de la biserici şi ţinută la loc de cinste în case. Creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei, până la 14/27 ianuarie – odovania praznicului, şi pot stropi cu ea casa, ogorul şi animalele. Toată natura participă la taina sfinţirii prin epifania Domnului! După trecerea celor 8 zile Aghiasma Mare se păstrează de fiecare credincios la casa lui, într-un loc curat şi cinstit şi se foloseşte la marile praznice sau în zilele cu post negru – având binecuvântarea duhovnicului.