În această zi prăznuim pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuți și mai venerați dintre sfinți și anume pe Sf. Apostoli Petru și Pavel. E o sărbătoare cu profunde rezonanțe spirituale în sufletele creștinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care și-au închinat întreaga viață propovăduirii „cu timp și fără timp” a Evangheliei lui Hristos, ba mai mult au pecetluit această lucrare cu sângele lor vărsat martiric pentru Hristos și pentru Biserica Sa.
Din Sf. Evanghelii, cunoaștem că Sf. Apostol Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, și se numea Simon, până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru. Luând cunoștință de ideea mesianică, Sf. Petru a devenit un adept zelos al acesteia și este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu” (Matei 16, 17-19). Biserica creștină este întemeiată pe piatra credinței în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, mărturisită de Sf. Ap. Petru: „Şi Eu îţi spun ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18).
După Pogorârea Sf. Duh la Rusalii, Sf. Petru este cel dintâi care vestește poporului evreu pe Iisus Hristos cel răstignit și înviat, îndemnându-i pe toți la pocăință și întoarcere la credință (Fapte 3,19). Din Ierusalim, după întemeierea Bisericii Creștine în ziua Cincizecimii Sf. Petru a mers să vestească Evanghelia Împărăției în Antiohia, Pont, Galitia, Capadocia, Bitinia și la Roma, unde a suferit și moarte de martir la 29 iunie în anul 67. Potrivit unei vechi tradiții, Sf. Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, dorind să arate deosebirea dintre chinurile sale și cele ale dumnezeiescului său Învățător. De asemenea, Sf. Petru a fost unul dintre cei trei apostoli pe care Mântuitorul Hristos i-a făcut martori ai slavei Sale dumnezeiești pe muntele Taborului. De la Sf. Apostol Petru ne-au rămas scrise în Canonul Noului Testament două epistole sobornicești, mult folositoare vieții creștine.
Sf. Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogați în Tarsul Ciliciei, primind o educație strălucită în școala rabinului Gamaliel. La început, Saul, căci așa fusese numit la naștere, a fost un adept înfocat al legii mozaice și un dușman de moarte al creștinilor. Este foarte cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creștini, Saul se întâlnește cu Iisus cel înviat și se convertește la creștinism devenind cum spune Fericitul Augustin „din lup miel, din persecutor înfocat un vestitor neobosit al Evangheliei, învățător și apostol al popoarelor”. Sf. Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor străbătând în trei călătorii misionare toată Asia, Spania, Britania și Italia, înființând comunități creștine, hirotonind episcopi, preoți și diaconi. De la el ne-au rămas 14 epistole scrise cu diferite ocazii și în timpuri diferite, din care emană grija neobosită a apostolului pentru propovăduirea și păstrarea nealterată a învățăturii creștine.
Ajungând la Roma a doua oară, Sf. Pavel a fost închis și condamnat la moarte de către crudul împărat Nero, tăindu-i-se capul și câștigând în aceeași zi de 29 iunie a anului 67, împreună cu Sf. Petru cununa cea neveștejită a muceniciei. Pe locul unde a fost răstignit în Roma Sf. Petru, în circul neronian acum se ridică „basilica Sf. Petru”, iar în locul martiriului Sf. Pavel de pe via Ostia, creștinii au ridicat o biserică închinată lui și anume biserica „San Paulo fuori la mura”, adică biserica din afara zidurilor cetății.
Ogorul Bisericii stropit de sângele lui Hristos și al martirilor între care și al Sf. Ap. Petru și Pavel a rodit și va rodi până la sfârșitul veacurilor credință, nădejde și iubire. Cinstindu-i pe Sf. Ap. Petru și Pavel îl preamărim pe Dumnezeu, izvorul sfințeniei „cel minunat întru Sfinții Săi”. Amin.