Samarineanul milostiv – o pildă a iubirii necondiționate față de aproapele nostru

Parabola samarineanului milostiv este una din cele mai frumoase consemnate în Noul Testament. Întotdeauna când trebuie să vorbesc despre această parabolă sunt emoţionat mai cu seamă de profunzimea şi delicateţea ei.

La un moment dat, un evreu călător, un negustor oarecare, trecuse pe lângă Samaria şi fusese atacat de către tâlhari. Şi tâlharii l-au jefuit, i-au luat toţi banii, averea pe care o mai avea, l-au bătut şi l-au părăsit acolo lăsându-l aproape mort. Şi ni se spune în pilda aceasta că a trecut pe acolo un preot evreu, de acelaşi neam cu rănitul s-a uitat la el şi a mers mai departe. A trecut şi un levit, am zice noi un diacon, ajutor de preot, şi de asemenea a aruncat o privire asupra lui, l-a văzut aproape mort, plin de bube, rănit, şi şi-a văzut de drum. Iată însă, c-a trecut şi un samarinean care era de alt neam, neam pe care evreii îl duşmăneau. Iar acesta a văzut rănitul de la marginea drumului şi se spune că, nu numai că i s-a făcut milă de el, dar a şi făcut milă cu el. La sfârşitul acestei parabole, Mântuitorul întreabă pe învăţătorul de lege căruia îi spunea parabola: „Ei bine, dintre aceştia care au trecut pe acolo, cine ţi se  pare ţie că este aproapele celui căzut între tâlhari?” Iar răspunsul a fost: „Cel care a făcut milă cu el.”

Subliniez, nu cel căruia i-a fost milă de el, adică a consumat un sentiment, ci cel care a făcut milă cu el, cel care l-a scos din suferinţă. La care Mântuitorul răspunde: „Atunci, mergi de fă şi tu asemenea!” Este îndemnul care, dragii mei, ni se adresează nouă tuturor: „Să fim asemenea samarineanului milostiv.”… Dragii mei, nu cred că ne trebuie foarte multă învăţătură că să pricepem tâlcul acestei parabole. Dar pe de altă parte, să ne aducem aminte că fiecare o experiem mai mult sau mai puţin în viaţa socială pe care o ducem. Că vrem, că nu vrem, viaţa ne oferă şi prieteni şi neprieteni, uneori duşmani care caută să ne facă rău. Important este cum tu, în calitate de creştin, te comporţi faţă de un asemenea om: închizi ochii, te faci că nu-l vezi, te faci că nu înţelegi, este calea cea mai bună, mai blândă. Dar dacă vei căuta la rău să răspunzi cu rău, şi să te răzbuni făcându-i şi tu rău pentru că şi el ţi-a făcut sau cel puţin a vrut să-ţi facă rău, aceasta nu este după Evanghelie şi nu este după învăţătura Mântuitorului Hristos.

Intervine sentimentul uman şi intervine, dragii mei, sentimentul iertării. Fără acest sentiment şi fără cultivarea acestui sentiment al iertării, nu ne putem mântui datorită unui singur fapt – faptului pe care nu trebuie să-l uităm că şi Dumnezeu ne iartă pe noi.Mântuitorul Hristos a spus celor cel ascultau: „Nu vedeţi voi pe Tatăl Ceresc că El face să plouă şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei păcătoşi.” Şi atunci, tu, cum trebuie să te comporţi faţă de ei? În altă împrejurare ni se spune că un gospodar a semănat grâu şi după ce grâul a răsărit şi s-a făcut aşa, cam de un lat de palmă de la pământ, atunci au venit la stăpân nişte slujitori de-ai lui şi au zis: „Uite ce se întâmplă: un duşman de al tău a semănat neghină în ţarina pe care tu ai semănat-o cu grâu şi au răsărit firele de neghină”. Dă-ne voie să mergem să plivim şi să smulgem din pământ firele de neghină pentru ca să lăsăm grâul curat. Şi stăpânul a zis: „Nu! Pentru că ştiţi ce se întâmplă? Călcând voi pe ogor ca să scoateţi firele de neghină, veţi călca cu picioarele şi firele bune de grâu.

Lăsaţi-le să crească împreună, şi grâul şi neghina, şi la vremea secerişului punem totul la batoză şi facem treierul. Şi atunci alegem grâul de neghină. Neghina o punem pe foc şi o distrugem, iar grâul îl păstrăm ca să mâncăm pâine din el.”Ei bine, dragii mei, aceasta este învăţătura pe care ne-o oferă Învăţătorul Hristos. Toţi suntem mai mult sau mai puţin vinovaţi, toţi suntem mai mult sau mai puţin păcătoşi, toţi suntem mai mult sau mai puţin greşelnici faţă de poruncile Mântuitorului. Dumnezeu e bun şi ne îngăduie să trăim toţi laolaltă, şi aceia dintre noi care sunt foarte buni laolaltă cu cei care sunt foarte răi, şi cei care sunt căldicei laolaltă cu cei care sunt şi ei tot căldicei. Ne tolerează Dumnezeu pentru că este bun şi vrea să vadă sfârşitul, să vadă la treier sau la treieriş ce recoltă va avea. Recolta va fi fără îndoială iar aceasta este sfârşitul lumii, şi dacă vreţi, sfârşitul fiecăruia dintre noi. Într-o zi va trebui să dăm socoteală pentru viaţa pe care am trăit-o, pentru roada pe care am lăsat-o în urmă sau n-am lăsat-o. Important e, pentru noi, să nu-ţi trăieşti viaţa degeaba.

Dumnezeu ţi-a dat-o în dar, nu ţi-a cerut nimic pentru ea, pentru viaţa ta. În schimb, tu ce-I oferi? Nici nu-ţi cere mare lucru. Cere doar să-l respecţi pe aroapele tău, pe semenul tău nici măcar nu-ţi cere să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău cu toată inima ta, cu toată puterea ta dar adăugă: „Iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Fără iubirea de aproapele, iubirea de Dumnezeu nu valorează nimic. Omul este măsura mântuirii noastre, semenul nostru, cel pe care-l considerăm frate sau nu-l considerăm frate, ci un străin. Aceasta este marea învăţătura pe care ne-o oferă Sfânta Evanghelie de astăzi şi parabola pe care a spus-o Mântuitorul, a omului căzut între tâlhari. Aceasta este adevărata omenie pe care Dumnezeu şi Mântuitorul Hristos ne-o cere nouă, cei care suntem sau ne pretindem oameni.

Mitropolit Bartolomeu Anania – transcrierea unor fragmente din predica audio mp3.