Să începem calea Triodului trecând prin ușa pocăinței

Iubiţi frați întru Hristos, dragi prieteni,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, intrăm într-o nouă perioadă a anului bisericesc, lucru care se vădește din aceea că marchează începutul unei perioade liturgice mari și prin excelență bogate în prilejuri de pocăință, bine rânduite în Biserica noastră, anume Triodul.

Etimologic, cuvântul „triod” provine din grecescul triodion τριώδιον, format din cuvintele „tria” (τρια), trei, şi „odi” (ώδή), odă, adică cântare în trei ode-strofe. Triodul,  cuprinde trei imnuri mari, Canonul de pocăinţă a sfântului Andrei Criteanul, denia Acatistului şi prohodul Domnului, slujbe cunoscute şi îndrăgite de întreaga Ortodoxie.

Numită şi perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paşti) şi urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Astfel, timpul Triodului ţine în total 10 săptămâni. O perioada ce cuprinde postul mare, perioadă de rugăciune şi pocăinţă pentru fiecare creştin.

Toată această perioadă a Triodului este structurată în două, sau în trei, dacă privim cu mai multă acrivie. Perioada de pregătire a Sfântului şi Marelui Post, perioadă care începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se sfârşeşte cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, sau Duminica Brânzei cum este numită în popor, perioada propriu zisă a postului începând cu lăsata secului de brânză până la Duminica Floriilor şi Săptămâna Mare care este o săptămână specifică şi plină de frumuseţi duhovniceşti.

Semnificaţia duhovnicească a perioadei Triodului nu este altceva decât demersul de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă, la Înviere. Împletită cu pocăinţa, acest urcuş devine posibil. Acesta a fost ultimul îndemn dat de către Mântuitorul Iisus Hristos Sfinţilor Apostoli, acela de a propovădui pocăinţa în numele Său, spre iertarea păcatelor.

Duminica de azi, numită a vameşului şi a fariseului după pericopa evanghelică citită (Lc 18,10-14), deschide şirul de duminici pregătitoare întâmpinării postului mare. Mântuitorul Iisus Hristos dorind să ofere ucenicilor un model de pocăinţă le rosteşte această pildă, în care doi oameni, provenind din stări diferite merg la templu să se roage; unul este vameş, celălalt fariseu. În general iudeii nu aveau o părere prea bună despre vameşi, pe care îi considerau colaboratori cu romanii şi care adeseori exagerau cerând taxe mai mari decât erau în realitate. La polul celălalt este fariseul, un om ce făcea parte dintr-o grupare religioasă rigoristă ce considerau că împlinesc Legea în cele mai mici detalii.

Au apărut ca grupare religioasă după întoarcerea din robia babiloniană, poate ca o necesitate, deoarece mulţi iudei au uitat în timpul anilor grei de robie, limba şi legea străbună. Au degenerat însă în timp, ajungând în perioada Domnului să fie sinonimi cu făţarnicii, deoarece împlineau Legea nu din iubire faţă de Dumnezeu, ci pentru a fi lăudaţi de oameni. Adeseori au fost mustraţi de Domnul fiind exemple negative. Fariseul de azi oferă exact un astfel de model, adică cum nu trebuie să facem dacă dorim să ajungem la îndreptare. Uită cu desăvârşire de ce merge la Templu şi în loc de rugăciune începe să-şi etaleze calităţile, uitând că ele sunt daruri de la Dumnezeu, ajungând în cele din urmă la judecarea aproapelui, a vameşului ce nu îndrăznea să privească cerul, ci stătea umil zicând „Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului”.

Deşi aparent fariseul a procedat corect, fiind un bun împlinitor al Legii, greşea în raportul lui cu Dumnezeu; se lăuda cu faptele sale şi desconsidera pe cel de lângă el. Vameşul a avut cu siguranţă păcate multe, dar avea şi umilinţă, recunoscându-se nevrednic. Această recunoaştere a stării de păcat îl aduce pe vameş la îndreptare.

Rămâne pentru noi vameşul anonim model de pocăinţă, deoarece suntem chemaţi mai ales în perioada postului ce va urma la Taina Sfintei Spovedanii, unde cu umilinţă ne mărturisim neputinţa duhovnicească lui Dumnezeu care stă şi ascultă ceea ce spunem noi duhovnicului nostru.

Iubiți credincioși, să începem calea Triodului trecând prin ușa pocăinței, care este Duminica Vameșului și a Fariseului, cu această hotărâre: Să fim mai smeriți, să nu ne închipuim despre noi înșine că ne va cerceta harul lui Dumnezeu. Să avem nădejde și să ne mulțumim să stăm într-un mic ungher, având însă puternică nădejdea milostivirii lui Dumnezeu. Mila Domnului o cerea vameșul, mila Domnului o cerea și Cananeanca. Să ne nevoim cu nevoința cea bună, căci nevoință este Triodul. Nevoință este Postul Mare. Nevoință este înfrânarea.

Să purtăm și noi partea noastră de luptă în această nevoință. Să iubim puțin, însă nu convențional, nu doar după măsurile rațiunii noastre căci până și dragostea omenească, atunci când este autentică, este capabilă să nu mai țină seama de rațiune, cu atât mai mult dragostea de Dumnezeu trebuie să depășească măsurile rațiunii. Atunci Dumnezeu ne va dărui și nouă, la capătul acestui răstimp, praznicul Paștelui. Ne va cerceta în casa sufletului nostru, va săvârși minunea Învierii noastre, ne va dărui îndreptarea din păcatele noastre și, în sfârșit, ne va găzdui la masa praznicală a Paștelui.

Îngăduiți-mi să vă urez cale bună, să ajungem să prăznuim cu toții împreună, oriunde ne-am afla, și să cunoaștem binecuvântarea Învierii duhovnicești și în inima noastră. Amin.

Arhim. Siluan (Șalari)