Rugăciunea te apropie de Dumnezeu

Rugăciunea face parte din viața spirituală a omului, dar aș vrea și aici să fac o oarecare delimitare, pentru ca să eliminăm, pe cât este posibil, confuziile terminologice. În mod obișnuit se vorbește despre o viață materială și o viață spirituală a omului.

Această distincție se făcea chiar și-n vremea comunismului ateu, dar prin viața spirituală se înțelegea, în special, cultura sau ceea ce nu ține neapărat de activitatea materială, ceea ce nu ține de plug sau de fabrică; o viață raportată mai mult la intelect. Distincția trebuie făcută mai întâi terminologic: spiritual vine de la spiritus, vita spiritus, care înseamnă viață spirituală, sufletească. Dar în limba română avem un alt cuvânt care defineș te mai bine ceea ce vrem noi să înțelegem prin viață spirituală. Pentru că aceasta este mai mult decât cultură și trebuie să fie mai mult decât cultura.

Într-o pagină frumoasă, pe care o raportez neapărat la Noica, un Constantin Noica care se ancorase și se plafonase de cultură, Andrei Pleșu, nemulțumit de această plafonare, a spus: Vreau să mă ancorez în ceea ce este mai mult decât cultură, pentru că un om de cultură nu este altceva decât o imensă bibliografie. Eu vreau să fiu mai mult decât bibliografie. Și, pentru a fi mai mult decât aceasta, trebuie să mă ancorez în viața spirituală.

Dar vine, la un moment dat, Alexandru Paleologu și spune: Mie mi se pare foarte general și foarte confuz acest termen: spiritual, spiritualitate. Ce este aceea? Mai târziu a revenit, pentru că a aprofundat această problemă și și-a dat seama că nu este o vorbă goală sau nu este o vorbă convențională aceea de a avea o viață spirituală și de a te ancora în spiritualitate.

Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea – izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 5-7