Rugăciunea fără atenţie şi trezvie este o pierdere de timp

Paza minţii este o condiţie a rugăciunii. Bătrânul Iosif Isihastul, cu bogata experienţă din Sfântul Munte, zicea: „O rugăciune fără atenţie şi trezvie este o pierdere de timp. Noi trebuie să fim atenţi asupra simţurilor, a celor lăuntrice şi a celor din afară. Căci fără această atenţie, mintea şi puterile sufletului se răspândesc în lucruri deşarte şi obişnuite ca şi apa murdară ce curge pe drum.

Când ne rugăm, când stăm de vorbă cu Dumnezeu, ne urmăreşte un „ispititor”, care are misiunea de a zădărnici urcarea la Dumnezeu a rugăciunii, fapt pentru care ispiteşte gândul nostru în timpul rugăciunii aruncând în el alte lucruri, mai ales pe acelea cu care suntem familiarizaţi şi care ne preocupă în mod deosebit, ne aduce aminte de altele, de care am uitat sau de acele lucruri care ne-au preocupat toată ziua. Pentru că rugăciunea o citim sau o rostim din memorie, gura noastră merge fără întrerupere, dar legătura cu Dumnezeu realizată până la ispită s-a întrerupt.

O mică comparație, aş asemăna mintea trează şi prezenţa la rugăciune cu un „microfon” care amplifică sunetul şi-i dă putere de a străbate spaţiul ca să fie auzit de departe. Atunci când microfonul pierde semnalul, interpretul nu se mai aude, cu toate că el cântă sau vorbeşte în continuare. Tot aşa se întâmplă şi cu noi în timpul rugăciunii, când ispititorul ne distrage atenţia cu alte lucruri. Nu „ne mai auzim”, rugăciunea nu mai străbate distanţa de la noi la Dumnezeu, nu se duce mai departe de perimetrul în care ne aflăm.

Cum să procedăm ca să nu ni se întâmple acest lucru când ne rugăm?

Mai întâi de toate, să păzim mintea. Știm foarte bine, de „paza minţii” despre care ne vorbesc pustnicii şi Sfinţii Părinţi din Pateric. În mintea noastră intră tot felul de gânduri, unele de la noi şi alte din afară. Unele sunt nocive sau distructive şi pun în pericol starea noastră intelectuală. Pe moment, avem puterea de a le selecta, de a le accepta şi de a le elimina. Ştiind că în timpul rugăciunii vin gânduri care distrag atenţia, ne pregătim pentru a le elimina în acelaşi moment în care ele apar. Cel mai bun paznic al minţii noastre este atenţia sau vigilenţa.

Apoi atunci când mintea noastră este atacată în mod repetat şi violent cu tot felul de gânduri şi nu suntem lăsaţi să terminăm rugăciunea în întregime cu luare aminte, cu smerite metanii ne rugăm lui Dumnezeu să înlăture pe ispititorul de la noi pentru a ne putea ruga. De aceea trebuie să ne forţăm pentru a ne reculege şi a fi atenţi la cuvintele Rugăciunii.

Cum toate acţiunile trec prin conştiinţă, fiecare gând trebuie curăţit în Duhul lui Hristos din noi, conform învăţăturii lui Hristos despre viaţă şi lume. Treptat, inima se sensibilizează, vede, simte şi deosebeşte, calităţi prin care ea se curăţeşte şi se face sălaş Duhului Sfânt. Descoperirea lumii interioare se produce treptat şi mintea, pe măsura pătrunderii în profunzimi, devine mai lucidă, simte orice mişcare lăuntrică, sesizează raţiunile lucrurilor şi, în cele din urmă, se iluminează prin Hristos.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *