PS Siluan, Episcopul Orheiului, a participat la Ședința anuală a Managerilor Instituțiilor de Învățământ din raionul Orhei

 Joi, 20 decembrie 2018, PS Siluan, Episcopul Orheiului a participat la Ședința anuală de totalizare și de stabilire a direcțiilor prioritare în învățământ pentru anul 2019, a Managerilor Instituțiilor de Învățământ din raionul Orhei.

Întâlnirea s-a desfășurat în incinta I. P. Liceul Teoretic „I. L. Caragiale” din orașul Orhei.

La această frumoasă întrunire au participat: Dl Iurie Siloci, Vicepreședintele r. Orhei, Dna Silvia Mustovici, Șef al Direcției Generale Educație Orhei, Dna Maria Chișlaru, Director al L. T. „Ion Luca Caragiale” și managerii instituțiilor publice de învățământ din raion.

În cuvântul de salut și binecuvântare, PS Siluan a subliniat importanța disciplinei „Religia” în instituțiile de învățământ, exprimându-și bucuria și mulțumirea profundă pentru activitatea rodnică și colaborarea frumoasă dintre Biserică și Instituțiile de învățământ din raion, accentuând că în societatea de astăzi misiunea profesorului de Religie este una extrem de necesară, aceea de a-l readuce pe tânăr spre Dumnezeu, spre Cuvântul Său, spre credință și fapte bune.

Totodată, ierarhul orheian a transmis celor prezenți binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, mulțumind doamnei Director pentru găzduire, managerilor de instituții pentru participare și nu în ultimul rând, pentru munca de apostolat pe care o realizează cu timp și fără timp în educarea și formarea tinerei generații, dorindu-le mult succes pentru viitor și sărbători luminate.

La sfârșitul adunării, participanții au ascultat un mic concert de colinde interpretat de corul arhieresc al mănăstirii Curchi.

 

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei