Preasfințitul Episcop Siluan a oficiat la Mănăstirea Curchi — Taina încununării tinerilor Pavel și Ana

Ziua de duminică, 23 iulie 2017, a fost una deosebită pentru tinerii Pavel și Ana. Pavel Focșa – Asistentul Preasfințitului Siluan, care și-a consfințit iubirea reciprocă prin Taina Cununiei. Nașii tinerilor cununați au fost familia Petru și Veronica Cărbunar, iar la slujbă au participat rudenii, care au dorit să le fie alături celor care și-au întemeiat o nouă familie creștină.

Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Episcop, a ținut un cuvânt de învățătură pentru tinerii căsătoriți, dar și pentru familia lor.

Taina Nunții a fost întemeiată de Dumnezeu încă de la începutul omenirii, în rai. Dumnezeu însuși, când l-a zidit pe om, a dat căsătoriei statutul de așezământ natural, legat de însăși natura omului, dar de origine divină instituită prin cuvintele „Și a zis Domnul Dumnezeu : Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui” (Gen. 2, 18).

Apoi, Dumnezeu a binecuvântat însoțirea bărbătului cu femeia zicând „Creșteți și vă înmulțiti și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Gen. 1, 28), poruncă a cărei valabilitate este permanentă (Gen. 2, 24). Legătura aceasta, decăzută prin păcat, Mântuitorul o restaurează și o înalță la rang de Taină. Astfel, El ia parte la nunta din Cana Galileii, pe care o sfințește prin prezența Sa și prin prefacerea apei în vin (In. 2, 1-11). Taina Nunții dăruiește soților harul de a-și duce viața conjugală și familială în unire, armonie și rodnicie, împărtășindu-se de bunăstările acesteia.

Episcopul vicar a subliniat caracterul special al Tainei Sfintei Cununii, care conferă primitorilor ei harul sfințitor al Duhului Sfânt ce îi unește pe cei doi tineri,

„Astăzi Bunul Dumnezeu V-a binecuvântat să trăiți cea mai sublimă Taină pe care El ne-a lăsat-o încă de la facerea lumii, taina unirii dintre bărbat și femeie. Sfântul Apostol Pavel atât de frumos ne spune: „Taina aceasta este mare” (Efeseni 5, 32”. Iubiţi miri, taina nunţii voastre a început astăzi cu bucurie şi cu binecuvântare de la Dumnezeu!”  Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. (Matei 19, 6). Fie ca El să Vă binecuvînteze și cu darurile Lui, atât astăzi, cât și totdeauna de acum înainte”!

La încheierea slujbei, tinerii au fost binecuvîntați de către Preasfințitul Părinte Episcop. Apoi, Ierarhul a felicitat tinerii însurăței, îndemnându-i să-și călăuzească drumul vieții, care î-l vor parcurge împreună.

Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul coral „Gnosis”  — dirijor dl Serghei Crudu.