Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Siluan (Șalari), Starețul Sfintei Mănăstiri Curchi, Protopop de Orhei și Exarh al mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, la popas aniversar

În această minunată, frumoasă şi liniştită duminică de 19 aprilie, Vă exprimăm cele mai alese gânduri, cu ocazia zilei de naştere.

Această zi aniversară ne oferă deosebit prilej de a evoca secvenţe din viaţa Prea Cuvioşiei Voastre. Din fragedă tinereţe ați ales să Vă închinați viaţa sfintei mănăstiri şi nevoinţelor chinoviale.

Întotdeauna aţi îndeplinit fără cârtire orice ascultare dată de mai marii Bisericii, iar dovadă în acest sens serveşte sfânta mănăstire Curchi împreună cu toţi nevoitorii ei. Acest aşezământ monahal este bine primenit, toate sunt bine chivernisite, dar mai ales, pelerinii se bucură de înalta sa ţinută monahală şi morală.

Dar pe lângă ascultarea de stareț, depuneţi multă strădanie şi efort și în calitate de Protopop de Orhei și Exarh al mănăstirilor.

Atotputernicul Dumnezeu Vă va răsplăti truda în ogorul Maicii Domnului, iar noi cei care Vă cunoaştem  şi Vă preţuim mult  ne rugăm pentru sănătate, tăria credinţei şi desăvârşirea duhovnicească  a Prea Cuvioşiei Voastre.

Cu deosebit respect,

Clericii și colaboratorii Protopopiatului Orhei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *