Pomenirea Sfinților Părinți de la al VII-lea Sinod Ecumenic

Astăzi este un mare praznic al Bisericii Răsăritului, că nu prăznuim un sfânt sau doi, ci 367 de sfinţi făcători de minuni şi păstori Bisericii lui Hristos, de la Sinodul VII ecumenic.

Au fost 350 la Sinodul VII de la Niceea, dar s-au mai amestecat încă 17 episcopi, care călcaseră sfintele icoane în picioare, care căzuseră în eres şi care se luaseră după luptătorii de icoane. Dar de frică tiranilor şi pentru alte interese au călcat peste sfintele icoane şi le-au defăimat. Când au văzut Sinodul adunat, în fruntea căruia era marele Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, şi binecredincioşii împăraţi Constantin şi Irina, au căzut în genunchi, au cerut iertare. Au sărutat sfintele icoane şi s-au închinat cu lacrimi în faţa lor şi au fost primiţi în Soborul al VII-lea Ecumenic. Şi a fost acest Sinod Ecumenic la anul 783, dar discuţiile şi toate procesele verbale şi toate aşezămintele acestui sobor, abia s-au încheiat la anul 787, cu câţiva ani mai târziu, pentru că a fost mare luptă împotriva iconoclaştilor, a împăraţilor iconomahi şi a multor arhierei care au căzut din dreapta credinţă, şi preoţi şi popor peste măsură de mult.

Deci, peste 130 de ani a tulburat eresul luptării de icoane Biserică dreptmăritoare a lui Iisus Hristos. Acest Sinod, al VII-lea a toată lumea, a fost şi ultimul Sinod Ecumenic al Bisericii de Răsărit, în fruntea căruia a fost Sfântul Patriarh Tarasie şi binecredincioşii împăraţi Constantin şi Irina. De ce la toate Sinoadele Ecumenice, şi la cel dintâi şi la celelalte, Biserica pune aceeaşi evanghelie : Părinte sfinte, voiese ca şi ei să fie una, precum noi suntem una ( Ioan 17, 11 ), rugăciunea arhierească a Mântuitorului ? Pentru că s-a împlinit în ochii tuturor, că prin cele şapte Sinoade Ecumenice înţelepciunea şi-a zidit ei casă. Care casa a înţelepciunii lui Dumnezeu ? – Este Biserică dreptmăritoare a lui Iisus Hristos, că auzi ce spune la Pilde : înţelepciunea şi-a zidit casa rezemată pe şapte stâlpi ( Pilde 9, 1 ).

Da, Biserica lui Iisus Hristos cea dreptmăritoare de la Răsărit are aceşti şapte stâlpi neclătiţi pe care s-a clădit duhovniceşte. Sunt cele şapte Sinoade Ecumenice, a toată lumea. Cel dintâi a fost la anul 325, în Niceea Bitiniei, în timpul Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Al doilea Sinod a fost la anul 381 la Constantinopol, sub împăratul Teodosie cel Mare şi patriarh fiind Sfântul Nectarie începător cu 150 Sfinţi Părinţi. Al treilea Sinod Ecumenic, la anul 431 la Efesul Asiei, unde au fost iarăşi 200 Sfinţi Părinţi. Al patrulea Sinod Ecumenic a fost la anul 451 în cetatea Calcedon, unde s-au dat anatemei monofiziţii, sub împăraţii Marchian şi Pulcheria. Acum au căzut o mulţime de Biserici necalcedoniene, cum este Biserica Abisiniei, a Armeniei, Biserica Coptă din Alexandria, Bisenca Siriaca Veche, care mărturisesc o fire şi o voie în Hristos.

Sinodul al V-lea Ecumenic a fost la anui 553, iarăşi în Constantinopol pe timpul împăratului Iustinian cel Mare, unde s-au dat anatemei Origen., Didim cel Orb, Teodor de Mopsuestia, Teodot şi ceilalţi care au primit ereziile lui Origen. Sinodul al VI-lea Ecumenic a fost la anul 680 tot în Constantinopol, pe timpul imparatulu Constantin Bărbosul, nepotul lui Ieraclie. A fost mare dezbatere în problema ereticilor monoteliţi, care, voind să împace pe ortodocşi cu monofiziţii, au căzut în altă extremă, în prezenţa lui Serghie, patriarhul Constantinopolui, care a fost promotorul monotelismului, că deşi admitea în Hristos două firi, dar mărturisea o singură voie. Aceasta era deosebirea între monofiziţi şi monoteliţi. Unii ziceau o fire şi o voie, iar alţii ziceau două firi şi o singură voie, cum este Biserica Maronita, din muntele Libanului, şi Biserica Tomita din India, Biserica din Antiohia Siriei şi alte Bisericii monotelite până astăzi.

Iar Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a făcut pentru cinstirea sfintelor icoane şi au dat anatemei pe toţi luptătorii împotriva sfintelor icoane de la anul 783 până la anul 787. Întâi stătător a fost Sfântul Tarasie. Aceste şapte Sinoade Ecumenice sunt cei şapte stâlpi ai Bisericii Răsăritului, despre care a spus Duhul Sfânt mai înainte: înţelepciunea şi-a zidit casa rezemată pe şapte stâlpi, adică pe cele şapte Sinoade Ecumenice. Am amintit aceasta, fiindcă astăzi Biserica lui Hristos prăznuieşte al VII-lea Sinod Ecumenic şi pe dumnezeieştii Părinţi de atunci. De aceea s-a şi pus Duminica Ortodoxiei cea dintâi în Postul Mare că s-a încheiat tot ce-a trebuit mai scump în Biserica Domnului, la Sinodul al VII-lea Ecumenic. Să aveţi mare evlavie la sfintele icoane, să le cinstiţi cu mare cinste, mai ales icoana Mântuitorului, a Maicii Domnului, a sfinţilor, Sfânta Cruce, icoana Preasfintei Treimi, pentru că cine nu cinsteşte sfintele icoane este dat anatemei, anatema este cea mai grea pedeapsă a Bisericii care înseamnă pogorâre de viu în iad cu dracii, tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.

Să cinstiţi sfintele icoane, să vă închinaţi, că au fost mărturisite de mii de sfinţi şi până în ziua de azi le vedeţi în toate sfintele biserici. Nu vă luaţi după eretici, după adventişti şi după ceilalţi bIestemati de sectari, care au căzut din dogma dreptei credinţe şi sunt daţi anatemei pentru veacul de acum şi pentru cel se va să fie, despărţiţi pentru veşnicie de la trupul tainic al Bisericii lui Hristos. Dumnezeu să ne ajute tuturor cu rugăciunile sfinţilor de la Sinodul al VII-lea, şi de la toate celelalte Sinoade Ecumenice. Să ţinem dreapta credinţă pe care o mărturisim în Crez şi să ne mântuim cu mila Domnului.

Arhim. Cleopa Ilie

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *