Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la Învierea Domnului 2014

WJ8S0636„Și dacă Hristos n-a înviat,
Zadarnică este atunci propovăduirea noastră,
Zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14)
 

Preasfinţiţi Ierarhi, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

dragi întru Hristos cel Înviat, fraţi şi surori,

Creştinătatea ortodoxă de pretutindeni prăznuieşte astăzi cu bucurie şi nădejde „Sărbătoarea sărbătorilor” – Învierea Domnului.

În noaptea pascală, clerul şi credincioşii, toţi deopotrivă, mărturisim într-un glas şi un cuget adevărul incontestabil şi nestrămutat al Învierii: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Rostit şi cântat, dar mai ales trăit, acest adevăr stă la temelia credinţei noastre şi călăuzeşte paşii noştri pe urmele bătătorite de Sfinţii Apostoli, adeverind împreună cu ei: „Am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii” (I Ioan 4, 14). Pentru aceasta Sfânta noastră Biserică socoteşte ziua de astăzi coroana sărbătorilor, primăvara sufletelor, pentru că Hristos ca un soare răsărind din mormânt a treia zi , a îndepărtat urma cea întunecată a păcatului nostru (din cântările Învierii).

Dacă Hristos-Domnul n-ar fi înviat din morţi, atunci credinţa noastră ortodoxă şi Biserica strămoşească nu ar fi devenit bimilenare, ci ar fi fost mistuite uşor de negura nepăsătoare a vremurilor. „Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură a învierii celor adormiţi” (I Corinteni 15, 20) şi toate triumfă de bucurie.

Biserica Ortodoxă îşi are temeiul doctrinar în Învierea Domnului. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a dat Bisericii Sale viaţă şi încă viaţă din belşug. „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4).

Peretele despărţitor între om şi Dumnezeu , pe care-l constituia păcatul, a fost dărâmat prin Învierea Domnului, iar lumina Învierii a surpat moartea şi întunericul. Astfel omul, din condamnatul la moarte şi întuneric, devine fiu al Luminii şi al Învierii.

Învierea din morţi a Mântuitorului oferă vieţii noastre un mare înţeles şi temei dumnezeiesc, îi dă putere şi avânt, credinţă şi optimism. Învierea lui Hristos este eliberare, biruinţă, triumf asupra morţii, suferinţei şi a tot răul moral şi fizic.

Marea lucrare a Mântuitorului a fost săvârşită şi încununată cu Învierea. Însă, Hristos cel Înviat din morţi continuă să lumineze gândirea oamenilor, să purifice simţămintele lor şi să le întărească vrerile pentru aflarea binelui, prin cuvântul Evangheliei Sale.

Iubiţi credincioşi,

Ca fii ai luminii Învierii Domnului, să o păstrăm în inima şi fapta noastră,ca această lumină să biruiască întunericul păcatului, să rodească în viaţă, în familie şi în rosturile pe care le împlinim în societate.

Hristos, cel a treia zi Înviat, să ne fie ajutor, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar mesajul părintesc pe care vi-l adresez, să se facă auzit şi transmis tuturor: mergeţi şi vestiţi tuturor că Hristos a Înviat, că El trăieşte şi este viu şi împreună cu El trăieşte în ţara noastră şi în lume Biserica întemeiată de El, stâlpul şi temelia Adevărului.

Adevărat a Înviat Hristos-Domnul!

+ VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Învierea Domnului,
Anul mântuirii 2014,
Chişinău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *