„Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte!” (Luca 7,22)

Domnul nostru Iisus Hristos, prin trupul pe care l-a primit de la noi, de dragul nostru, a vindecat mulți orbi la trup și la suflet; pe unii doar cu cuvântul, alții doar cu atingerea, iar unii căzând la Acesta și atingându-se de El sau alții primind vindecarea prin scuipatul Lui sau prin ungerea cu tină. Într-adevăr, potrivit mărturiei Evanghelistului Matei, când a venit Mântuitorul lângă Marea Galileii „mulţimi numeroase au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat” (Matei 15,30).

După cum am auzit astăzi, în Evanghelia Sfântului Matei, „doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!“ (Matei 9,27). Orbii, ca lui Dumnezeu îi ziceau „miluieşte-ne” , iar ca unui om îi ziceau „Fiule al lui David”. Pentru că era foarte cunoscută evreilor învățătura potrivit căreia Mesia va veni din sămânţa lui David.

Mântuitorul a intrat cu ei în casă, și după ce a atins ochii lor și a vorbit cu ei: „Fie vouă după credinţa voastră!“, i-a vindecat. Îi duce pe aceștia până în casă pentru a arăta credinţa lor cea statornică şi să-i osândească prin aceasta pe iudeii care erau de față, dar și din motivul neiubirii de slavă şi pentru smerenia Sa, întrucât Mântuitorul întotdeauna ne învață și ne dă exemplu de smerenie. Îi întreabă pe ei de cred, arătând prin aceasta că toate le putem prin credință, iar vindecarea trupească a acestor orbi dovedește faptul că ei au crezut și înainte de vindecare.

Chiar dacă Mântuitorul le poruncește cu asprime, zicând: „Luaţi seama, să nu ştie nimeni“ (Matei 9,30), aceștia nu ca nişte neascultători, ci ca nişte mulţumitori L-au vestit în tot pământul: „Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela” ( Matei 9,31). Iar dacă Domnul se arată în alt loc, grăind: „Mergi şi propovăduieşte slava lui Dumnezeu” (Marcu 5, 19), nu este nimic împotrivă, căci voieşte să nu spună nimic despre El, ci slava lui Dumnezeu s-o vestească.

Cei doi orbi înseamnă cele două popoare, al iudeilor și al păgânilor, și care strigau „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!“, iar Mântuitorul, Fiul lui David este Cel așteptat și Cel profețit.

De asemenea în această pericopă evanghelică mai aflăm și de vindecarea unui mut demonizat, care nu avea o patimă firească, ci de la diavolul. Anume din acest motiv a şi fost adus de alţii, pentru că nu putea singur să se roage, fiindcă îi legase diavolul limba. Pentru aceasta, acestuia în comparație cu cei doi orbi, nici credinţă nu-i cere Domnul, ci îndată îl vindecă, scoţând pe dracul care-l ținea și împiedica vorbirea lui.  Minunându-se poporul, Îl înălţa pe Hristos mai presus de Prooroci şi de Patriarhi. Căci vindeca cu stăpânire, iar nu precum aceia, cu rugăciune.

Cuvintele fariseilor, care ziceau că Mântuitorul: „Cu domnul demonilor îi scoate pe demoni“, sunt ale nebuniei celei preamari, deoarece nici un drac nu scoate pe alt drac. Să zicem însă că pe draci îi scotea ca şi cu n-ar fi slujit domnului dracilor, adică ar fi făcut vrăji. Dar bolile şi păcatele, cum le dezlega? Şi cum propovăduia Împărăţia Cerurilor? Că dracul mai vârtos este împotriva acestora, aducând diferite boli, necazuri, urmărind scopul de a ne îndepărta cât mai mult de Dumnezeu.

Fiind Iubitor de oameni, Mântuitorul nu aşteaptă să vină ei la El, ci însuşi merge, ca să nu aibă cuvânt de răspuns sau ceva îndreptățire precum că nimeni nu i-a învăţat pe ei. Deci şi cu lucrul şi cu cuvântul îi aduce pe ei la Sine, învăţându-i şi multe minuni făcând.

Deci, fraților, să urmăm și noi lumina care luminează sufletul și trupul, să mergem și noi spre strălucirea Lui, să nu mai viețuim în întuneric, ci, „aşa ca’n plină zi, să umblăm cuviincios, nu în ospeţe şi’n beţii, nu în desfrânări şi’n fapte de ruşine, nu în ceartă şi’n invidie; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija pentru trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13,13-14). Amin.