Nu există om care să nu aibă tristețe

Mulți oameni au nenumărate mâhniri în casă, și toți împărtășesc tristețea, însă nu și cauza ei. Unul simte tristețe din cauza femeii lui, altul din cauza copilului său, altul din cauza slugii sale, altul din cauza prietenului său, altul din cauza vrăjmașului său, altul din cauza vecinului său sau a pierderii, și sunt multe diferite cauzele tristeții. Și, în general, nu este cu putință să găsești pe cineva izbăvit cu desăvârșire de tristețe și de golul sufletesc, ci unul are tristețe mai mică, altul tristețe mai mare. Deci să nu ne pierdem, nici să credem că doar noi ne găsim în tristețe.

Pentru că nu este cu putință să existe om și să trăiască în această viață stricăcioasă fără să aibă tristețe. Dacă nu se întâmplă astăzi, se va întâmpla mâine. Dacă nu se va întâmpla mâine, se va întâmpla în viitor, și tot va fi cuprins de tristețe. Pentru că, așa cum nu este cu putință ca cineva care călătorește cu corabia să nu simtă neliniște când plutește în largul oceanului, la fel nu este cu putință nici să trăim în această viață și să nu simțim mâhnire, chiar dacă este vorba despre omul bogat. Deoarece, tocmai pentru că este bogat are multe motive pentru pofte. Și chiar dacă vorbești despre însuși împăratul, și el este obligat de mulți, și nu le face pe toate după voia lui, ci multe împotriva dorinței lui, și mai mult decât toți el este cel care face lucrurile pe care nu le dorește. De ce oare? Pentru că sunt mulți cei care vor să ia din lucrurile lui. Deci, gândește-te în ce mâhnire se află când vrea să facă ceva, însă nu poate, sau din frică, sau din bănuială, sau din cauza vrăjmașilor, sau din cauza prietenilor!

De multe ori și când se impune ca să facă lucrurile pe care le crede corecte, toată mulțumirea îi piere prin faptul că sunt mulți cei care-l urăsc. Deci, tu ce părere ai? Crezi că cei care trăiesc fără griji au viață lipsită de tristețe? Nu este cu putință! Așa cum este cu neputință să fii nemuritor în timp ce ești om, la fel este cu neputință să exiști fără tristețe. Câte lucruri nu trebuie, în chip firesc, să rabde ei, care nu pot fi mărturisite prin cuvinte, pe care, de fapt, doar ei le cunosc? De câte mii de ori nu și-au dorit să moară în acea bogăție și în acel lux? Pentru că desfătarea nu este lipsită neapărat de tristețe, sau mai bine zis desfătarea însăși naște nenumărate tristeți, boli, scârbe. Și de multe ori suportă acestea fără să existe motiv. Pentru că atunci când sufletul se obișnuiește cu o asemenea stare în general, știe să sufere. Fiindcă și medicii spun despre construcția stomacului că este motiv de tristețe nepotrivită. Oare nu se întâmplă și cu noi la fel când avem dureri și nu cunoaștem cauza tristeții? Și, în general, nu poți să găsești pe cineva care să nu fie stăpânit de tristețe.

Și chiar dacă nu are motiv atât de mare pentru tristețe cât noi, fiecare, însă, crede că are, pentru că necazul îl întristează mai mult decât necazul străinului. Adică, așa cum cei care simt durere într-o parte a trupului, cred că au durere mai mare decât aproapele lor, și cel care are ochiul bolnav crede că nu există altă boală ca a lui; iarași, cel care are durere de stomac zice că a lui este mai înfricoșătoare decât toate, și fiecare socotește că boala lui este mai grea decât celelalte, la fel se întâmplă și cu mâhnirea. Fiecare socotește mâhnirea care-l stăpânește că este mai dureroasă decât toate, pentru că trage această concluzie din experiența lui personală. De exemplu, cel care nu are copii nu vede nimic atât de înfricoșător pe cât este lipsa copiilor. Iarăși, cel care are mulți copii și are și sărăcie, nu dezaprobă nimic într-atât cât mulțimea copiilor. Cel care are un copil nu consideră nimic mai rău decât să aibă doar unul. Din această cauză, își spune un asemenea părinte, singurul copil devine și trândav și-l chinuiește pe tatăl său, fiind întotdeauna foarte iubit de el și nu face astfel niciun progres.

Cel care are femeie frumoasă nu vede nimic mai rău decât să aibă cineva femeie frumoasă, pentru că lucrul acesta este plin de curse și bănuială. Cel care are femeie urâtă crede că nimic nu este mai rău decât să aibă cineva femeie urâtă, pentru că starea aceasta este respingătoare. Omul simplu zice iarași că nu există nimic mai nefolositor și mai meschin decât viața lui. Soldatul spune că nu există nimic mai anevoios și mai primejdios decât viața de soldat. Pentru că este mai de preferat să aibă cineva doar pâine și apă să suporte atâtea sufeințe. Cel care este stăpân, zice că nimic nu este mai greu decât să slujești nevoile celorlalți, în timp ce omul stăpânit zice că nimic nu este mai înjositor decât să se găsească cineva sub stăpânirea celorlalți. Cel căsătorit spune că nu există nimic mai rău decât să aibă cineva femeie și să se îngrijească de ea, pe când cel necăsătorit spune că nu este nimic mai lipsit de libertate decât a rămâne cineva necăsătorit, pentru că nu are nici casă și nici odihnă. Negustorul îl fericește pe agricultor pentru siguranța lui, în timp ce agricultorul îl fericește pe negustor pentru bogăție. Și, în general neamul omenesc este cu desăvârșire nemulțumit, plângăcios și abătut.

Când iese o hotărâre judecătorească pentru toți oamenii, atunci spune că omul că nu este nimic, caracterizând toată firea omenească drept cea a unui animal chinuit și ostenit. Câți admiră bătrânețea? Câți fericesc tinerețea? Astfel există multă tristețe și în privința vârstelor. Când vedem că ne critică pentru vârstă, zicem; „De ce nu suntem bătrâni?” Când ne albesc pletele, spunem din nou: „Unde ne sunt tinerețele?” Și avem, în general, nenumărate motive ca să ne întristăm. Doar un singur drum este ocolit de aceasta anormalitate, drumul virtuții, sau, mai bine zis, și acest acest drum are tristețe, însă nu tristețe nefolositoare, ci plină de câștig și de folos. Pentru că, fie că a păcatuit cineva, după ce ajuns la evlavie prin tristețe și-a spălat păcatele, fie că a suferit împreună cu fratele care a căzut, nu are plată mică. Fiindcă a-i compătimi pe cei care se găsesc în suferințe ne dă multă îndrăzneală față de Dumnezeu.

De aceea, ascultă câte filozofează dumnezeiasca Scriptură despre Iov, ia seama ce zice și Apostolul Pavel: „Plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12, 15). Și iarăși: „lăsați-vă duși spre cele smerite” (Romani 12,16), deoarece comuniunea cu cei îndurerați alungă de obicei povara cea mare a tristeții. Doar un singur lucru este vrednic de întristare: păcatul, nimic altceva!

Bibliografie: Sfântul Ioan Gură de Aur –„Cuvinte de aur”, Vol. VIII, Durerea omenească, pp.41-46.