„Nu e de ajuns să fii sărac pentru a te mântui, ci e necesar să fii și cumpătat sufletește…” Pilda „Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr”

Prin pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr Mântuitorul ne prezintă iubirea unuia, cu cinstirile și desfătările lui, în paralel cu viața strâmtorată a altuia, dar și sfârșitul pe care l-a avut fiecare, ca să cercetăm în care dintre aceste două moduri de viață există adevărul și să devenim judecători înțelepți ai propriei noastre ființe.

Cei care au ales modul cinstit de viață și lipsit de interese, se mulțumesc și iubesc să folosească doar cele necesare, să evite mulțimea slavei deșarte, cât și petrecerea în multă cheltuială numită de Sfinții Părinți ca maică a răutății.

Luxul este cel care se opune vieții virtuoase, arată lâncezirea și confuzia, desfătarea nemăsurată și obiceiul robiei, deoarece el este alcătuit din multă și felurită răutate.

Este cu neputință să adune cineva bogăție materială și să nu păcătuiască, în afară de o singură situație, când omul poate deține și o bogăție prisositoare și să țină cu acrivie și dreptatea, asemenea lui Iov.

Cu toate acestea ne gândim la faptul că pentru avea ei tot acest lux sunt nedreptățiți foarte mulți săraci. Câți orfani rămân flămânzi? Câte văduve lăcrimează? Câți sunt deprimați și cad în tulburare?  Și sufletul acestor oameni trăitori în desfătări uită cu desăvârșire de ei.

Foarte grijuliu descrie Domnul Hristos suferințele și tragedia săracului Lazăr din Evanghelie, ca să înfiereze învârtoșarea inimii celui care nu-l miluiește. Pentru că cel care nu suferă deloc, nici nu simte compătimire în fața bolii și a flămânzirii, devenind ca un dobitoc necuvântător, ce prin purtarea lui dezminte firea sa. Căci, cunoaștem foarte bine că și porcii chiar simt o anumită tristețe când este tăiat un porc, întrucât văzând căldura sângelui aleargă guițând tânguitor. De asemenea, și boii înconjoară taurul ucis, arătându-și durerea lor printr-un muget plin de durere. Cocorii umplu văzduhul de țipete tânguitoare când vreun tovarăș de-al lor cade în cursă și zboară în jurul celui prins, căutându-l pe cel din același neam cu ei. Dar omul, făptură rațională, ce are menirea să se asemene cu Dumnezeu înaintând în bunătate, se îngrijește atât de puțin de semenii săi, în împrejurările dureroase în care aceștia suferă!

Vedem că nici șirul de suferințe ale acestui sărman n-a putut să miște inima învârtoșată a acelui bogat, care l-a trecut cu vederea ca pe o piatră.

Oare cum se poate ca omul, această făptură dumnezeiască creată cu atâta cinste de Dumnezeu, să se poarte cu atâta necinste față de semenii săi?

Să nu uităm că mântuirea noastră, a tuturor, și nădejdea și așteptarea veacului viitor este Hristos, Care, așa cum se știe, S-a zămislit în chip omenesc din trupul lui Avraam. De aceea, sânul lui Avraam, îmbrățișarea lui, este precum un liman liniștit și neînviforat al drepților.

Sensul sărăciei lui Lazăr este îndoit, pentru că pe de o parte arată lipsa celor necesare, iar pe de alta cumpătarea și smerenia purtării. Nu este de ajuns doar să fii sărac pentru a te mântui, ci e necesar să fii și cumpătat sufletește. Sfânta Scriptură îl fericește pe acel sărac care suferă umilințele cu suflet înțelept, rabdă cu bărbăție în diferitele împrejurări ale vieții și nu recurge la nici o răutate, ca să dăruiască trupului desfătarea desfrâului. Căci cine a fost mai bogat decât Iov? Însă vedem că bogăția acestuia nu l-a înstrăinat de dreptate, nici nu l-a dezlipit de virtute.

Se cuvine să evităm experiența unor asemenea rele și să primim această parabolă drept medicamentul care ne păzește de neputință pentru a arăta compătimire și iubire față de cei de lângă noi, pentru a ne învrednici de bunătățile vieții viitoare. Amin.