Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – „cel mai mare dintre cei născuți din femei” (Mt 11,11; Lc 7;28)

„Iar tu, pruncule, profet al Celui-Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului ca să-I găteşti căile, să-i dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru,  cu care Răsăritul-cel-de-Sus ne-a cercetat. Ca să-i lumineze pe cei ce şed în întuneric şi în umbra morţii  şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1,76-79).

Dacă unii sunt de multe ori drepți după arătare și înaintea oamenilor, numai nu înaintea lui Dumnezeu, atunci Sfinții Zaharia și Elisabeta erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu (Luca 1,6), umblând fără prihană întru toate poruncile și rânduielile Domnului, nu precum unii de văzul lumii, ci ei le săvârșeau pe toate acestea pentru Dumnezeu.

Ne spune în continuare Sfântul Evanghelist Luca că acești părinți „nu aveau copii, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi a fost că pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu în rândul cetei sale, după rânduiala preoţiei i-au ieşit sorţii să intre în templul Domnului şi să tămâieze. Iar la ceasul tămâierii toată mulţimea poporului era afară, rugându-se. Şi îngerul Domnului i s’a arătat stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi, văzându-l,Zaharia s’a tulburat şi frică a căzut peste el” (Luca 1,7-12).

Foarte frecvent întâlnim în Vechiul Testament că multe femei ale drepților, chiar și cele drepte, nu puteau avea copii, întrucât unele din motive ar fi să înțelegem că Legea nu cere mulțime de copii trupești, ci duhovnicești. Zaharia fiind curat cu inima, i se arată îngerul Domnului și Dumnezeu își întoarce fața Sa către el, ascultându-i rugăciunea. Și după cum arhiereul Zaharia a dobândit rod în Sfânta Sfintelor în vremea rugăciunii curate, tot așa și Arhiereul cel Mare, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întrând în Sfânta Sfintelor, adică în ceruri cu trupul, a dobândit ca rod al venirii sale în trup a noastră mântuire.

După ce îngerul îi vestește lui Zaharia că femeia sa Elisabeta va naște un fiu, care se va numi Ioan, de nașterea căruia mulți se vor bucura (Luca 1,13-14), acesta făgăduiește și calitățile celui ce se va naște, și anume că va fi mare, însă înaintea Domnului, nu înaintea oamenilor precum sunt fățarnicii. Ioan Botezătorul a fost mare cu sufletul, precum mic cu sufletul este tot cel care se smintește, pentru că zice Domnul: „Cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici” (Matei 18,6, Marcu 9,42). Căci precum părinții lui erau drepți înaintea lui Dumnezeu, fiul lor a fost mare înaintea Domnului. Și Ioan, încă în pântecele maicii sale fiind, s-a umplut de Duhul Sfânt când a venit Maica Domnului în vizită la Elisabeta şi a săltat pruncul, veselindu-se de venirea Domnului Său. Ioan este cel care a gătit calea Domnului și pe popor pentru primirea lui Hristos.

Chiar deşi era drept Zaharia şi sfânt, însă nu a crezut în această minune a nașterii de copii, din acest motiv îngerul Gavriil își arată slujirea sa: „Eu sunt Gavriil, cel ce stă în faţa lui Dumnezeu. Şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. Şi pentru că n’ai crezut în cuvintele mele, care se vor plini la vremea lor, iată vei fi mut şi nu vei putea vorbi până’n ziua când vor fi acestea” (Luca 1,19-20). Pe acestea amândouă le-a pătimit Zaharia, pentru căci ca unui care nu a ascultat, se osândeşte cu asurzirea, iar ca unul care a grăit împotrivă, cu tăcerea. Toate acestea însemnau mai întâi faptele ce s-au petrecut cu iudeiii. Că precum acesta bătrân fiind şi neroditor şi necredincios cuvântului, a născut fiu mai mare decât Proorocii, aşa şi sinagoga şi preoţia iudeilor, deşi se învechise şi neroditoare şi necredincioasă şi neascultătoare se făcuse, însă a născut cu trup pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe Stăpânul Proorocilor, Carele născându-Se, cei care mai înainte erau neascultători, s-au strămutat întru credinţă şi buna glăsuire.

Iar Elisabeta, ca o proorociță a grăit pentru nume, că „Ioan” este numele lui: Şi răspunzând, mama sa a zis: „Nu!; ci Ioan se va chema”. Dar poate şi Ioan, el însuşi şi-a pus numele, că maicii sale el i-a dat din darul său cel proorocesc. Iar neputând Zaharia să arate numele prin semn, cere tăbliţă. Şi de vreme ce s-a unit într-un gând cu femeia sa pentru numele copilului, se spăimântează toţi. Că nu a fost întru rudenia lor cineva cu acest nume, ca să poată cineva a zice că mai înainte vreme au socotit aceasta amândoi. „Ioan” se tâlcuieşte „dar al lui Dumnezeu” ; pentru aceasta şi tatăl său, îndată umplându-se de dar, prooroceşte mai înainte pentru Hristos şi abia apoi pentru copilul său: „şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 1,64b).

Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul a fost aceea de a-L descoperi oamenilor pe Mântuitorul lumii. Acest mare sfânt a fost iradiat cu lumină divină, pe care apoi a răspândit-o celor din jur. Botezătorul Domnului în râul Iordan a fost supranumit şi „făclie” pentru că el strălucea în virtutea luminii împărtăşite lui de Iisus Hristos, pentru a-i pregăti treptat pe oameni să primească adevărata lumină.

În calitatea de Înaintemergător al Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul a pregătit ogorul în care Fiul lui Dumnezeu urma să arunce sămânţa cuvântului Evangheliei Sale. Aşa cum ogorul trebuie să fie curăţit de toate buruienile înainte ca agricultorul să arunce seminţele de grâu pentru ca acesta să poată rodi, tot astfel şi sufletele oamenilor trebuiau să fie curăţite de orice păcat pentru ca sămânţa cuvântului evanghelic să prindă rădăcină adâncă pentru a da roade duhovniceşti. În acest sens Sfântul Ioan Botezătorul şi-a început predica sa în pustiul Iudeii cu următoarele cuvinte: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor … Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele” (Matei 3,2; 5-6). Prin aceste cuvinte el a arătat că viaţa în Hristos începe cu pocăinţa, adică cu regretul şi părerea de rău pentru trecutul trăit departe de Dumnezeu. Astfel pentru a începe o nouă viaţă Sfântul Ioan a arătat contemporanilor săi şi nouă tuturor că pocăinţa este primul pas pe care trebuie să-l facem pentru a fi pe drumul cel bun. Îndemnul la pocăinţă al Sfântului Ioan era urmat de un ritual şi anume botezul simbolic pentru iertarea păcatelor în râul Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul nu este doar icoană a pocăinţei, ci şi propovăduitor al ei şi botezător pentru aceasta. Rolul Sfântului Ioan, după cum remarcă celălalt Ioan cu Gura de Aur, a fost acela de a-i pregăti pe oameni, de a-i convinge că este necesar să se pocăiască „ nu ca să fie pedepsiţi, ci ajungând mai smeriţi prin pocăinţă şi osândindu-se pe ei înşişi, să alerge să ia iertare de păcate…nu ca să fie pedepsiţi, ci ca să primească mai uşor, dar mai târziu iertarea.”

Misiunea Sfântului Ioan Botezătorul a fost nu doar de a propovădui pocăinţa şi de „a lumina pe cei ce şed întru întuneric” ci şi de a-i îndemna pe cei care Îl aşteptau pe Mesia să se pregătească şi să aştepte cu încredere mântuirea pe care Acesta avea să o aducă. Despre menirea lui de a pregăti calea Domnului a profeţit cu mult timp în urmă proorocul Isaia cel supranumit „evanghelistul Vechiului Testament”. În acest sens Isaia spunea: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit” (Isaia 40,3-5). Că aceste cuvinte ale profetului Isaia se referă la Sfântul Ioan Botezătorul, primim mărturie de la Sfinţii Evanghelişti. În acest sens Sfântul Evanghelist Matei zice: „El este acela despre care a zis proorocul Isaia: Pregătiţi calea Domnului…”(Matei 3,3), iar Sfântul Luca spune: „Precum este scris în cartea lui Isaia proorocul.”(Luca 3,4). Cuvintele „Gătiţi calea Domnului”, potrivit Pr. Leon Arion, conţin „îndemnul unei schimbări interioare, şi a unei atente pregătiri spirituale dar după poruncile lui Dumnezeu, de a intra întru Împărăţia mesianică care deja este aproape.” De asemenea cuvintele „drepte faceţi cărările lui” sunt „o provocare adresată oamenilor de a-şi potoli patimile care-i împiedică să-şi aţintească mintea spre cer”.

Sfântul Ioan Botezătorul nu doar că L-a predicat pe Hristos, dar a predicat şi botezul pe care Fiul lui Dumnezeu avea să-l instituie, iar Sfânta Biserică să-l săvârşească spre iertarea păcatului strămoşesc. El vorbeşte cu prilejul botezului Domnului de prezenţa Sfintei Treimi. El este primul care vorbeşte despre Sfânta Treime.

După ce omenirea a aşteptat timp îndelungat Salvatorul făgăduit de Dumnezeu încă de la căderea în păcat (Facere 3: 15), Sfântul Ioan Îl prezintă lumii pe Fiul lui Dumnezeu întrupat prin cuvintele: „ Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Prin aceste cuvinte el a arătat că făgăduinţa Creatorului faţă de creatură s-a împlinit prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a învrednicit nu doar a-L boteza în „repeziciunile Iordanului” pe Hristos, dar şi a da mărturie despre Mântuitorul lumii. Prin întreaga sa activitate Înaintemergătorul Domnului nu a făcut altceva decât să deschidă porţile Împărăţiei pe care Hristos avea să o instaureze prin patima, moartea şi învierea Sa cea dătătoare de viaţă. Amin.