Miracolul întâlnirii dintre om şi Dumnezeu

Când mergem la spovedanie, venim să ne întâlnim faţă către faţă cu un Prieten, nu ca să fim judecaţi şi osândiţi, nu cu groaza în suflet pentru ceea ce s-ar putea întâmpla. Venim la Cel Care, fiind Dumnezeu dincolo de suferinţă, de moarte, a ales, din iubire pentru noi, să se facă Om, să ia asupra Sa întregul nostru destin omenesc şi să-Şi dea viaţa pentru noi. Atât viaţa, cât şi moartea Lui sunt pentru noi o mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru noi.

El ne iubeşte atât de mult, încât putem să ne apropiem de El fie că suntem buni, fie că suntem răi, nădăjduind că ne va primi cu braţele deschise; iar dacă cineva trebuie să plângă pentru nevrednica noastră stare şi pentru păcatele noastre, acela este El, Domnul, Care face aceasta din compătimire, din milă, din iubire, căci — precum a spus unuia dintre sfinţi, descoperindu-Se lui — dacă ar fi un singur păcătos în toată lumea, El ar fi gata să Se facă din nou Om şi să moară pentru el, fiindcă n-ar îndura gândul că cineva ar rămâne supus pierzaniei.

Acesta este Dumnezeu, Hristos, către Care venim la spovedanie — Cel Care Se deschide nouă cu toată viaţa şi cu toată moartea Sa, Cel ce ne aşteaptă să venim la El pentru a fi tămăduiţi, mângâiaţi, sprijiniţi, iar nu judecaţi sau osândiţi.  Să vedem acum care este rolul preotului? (…) El este chemat de către Hristos să dea mărturie înaintea persoanei care se spovedeşte, a păcătosului, de faptul că este iubit, că Hristos stă de faţă, că El nu are nici o altă dorinţă sau intenţie decât mântuirea şi bucuria veşnică a celui care, iată, a venit.

Totodată preotul, în numele celui ce se pocăieşte, se pune înaintea Domnului spunând: „Hristoase Doamne, Dumnezeul nostru, acest om a păcătuit, cu adevărat. Dar iată, el se încredinţează Ţie, crede în Tine. Noi toţi îl iubim cu aceeaşi iubire cu care Tu îl iubeşti. Suntem gata să ne dăm viaţa pentru ca el să-şi afle liniştea şi bucuria şi să se împace şi să se unească cu Tine, Domnul nostru, Dumnezeul nostru, Mântuitorul şi Preaiubitul nostru.”

Când vei veni data viitoare la spovedanie, fii cu luare aminte la toate acestea! Gândeşte-te la felul în care te înfăţişezi: nu cu teama de a fi pedepsit sau respins, ci cu inima deschisă pentru a deşerta înaintea Domnului tot răul şi tot ce e îndoielnic în această inimă. Iar Hristos te va primi. Această spovedanie ar putea fi pentru El o nouă răstignire, însă El o primeşte, nu o va lepăda. El nu te respinge. Vino, deschideţi inima, grăieşte-I sincer tot adevărul, ştiind că eşti iubit dincolo de orice judecată, până la jertfă şi moarte: moartea Lui şi viaţa ta — viaţă vremelnică şi viaţă veşnică.  

Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj – „Taina iertării. Taina tămăduirii”, Editura Reîntregirea