Mesajul de felicitare al Preasfințitului SILUAN, Episcop de Orhei, cu ocazia hramului orașului Orhei

Stimaţi locuitori ai municipiului Orhei,

Iubiți întru Hristos frați și surori,

În fiecare an, la data de 08 noiembrie, orașul Orhei îmbracă straie de sărbătoare cu prilejul zilei Hramului localității, sărbătoarea creștină „Sfântul M. Mc. Dimitrie”. Astăzi este Hramul orașului nostrum, dar totodată și  o sărbătoare religioasă de mare importanță pentru lumea creștin – ortodoxă.

Cu prilejul Hramului oraşului Orhei, Vicariatul de Orhei împreună cu colaboratorii – aducem cele mai calde felicitări, urări de sănătate şi bucurie tuturor locuitorilor şi oaspeţilor municipiului.

Ne bucurăm enorm de mult cu faptul, că pe an ce trece orașul Orhei – devine un oraş mai frumos, mai verde, mai modern şi mai aproape de orașele dezvoltate și moderne. Este orașul în care trăim zi de zi și pe care avem datoria să-l prețuim și să-l dezvoltăm. Ne convingem de fiecare dată că oraşul Orhei este un leagăn al culturii, care ţine la tradiţia şi la valorile strămoşeşti.

Fie ca în  casele Dumneavoastră să domnească mereu pacea şi voia bună, să trăiţi numai evenimente frumoase cum este şi sărbătoarea de astăzi aducându – Vă cele mai frumoase sentimente în fiecare casă, în fiecare familie.

Această măreață sărbătoare să ne facă pe toţi mai buni la suflet şi mai deschişi unii faţă de alţii, mai receptivi şi mai responsabili faţă de prezentul şi viitorul localităţii în care trăim, iar ocrotitorul localităţii, Sfântul M. Mc. Dimitrie, să mijlocească pentru noi către Bunul Dumnezeu, să ne împărtășească și nouă harul Său cel sfințitor.

La mulți și binecuvantați ani!

 

Cu arhierești binecuvântări,

† SILUAN

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *