Mesajul de condoleanţe al PS Siluan, Episcop de Orhei, adresat cu prilejul trecerii la Domnul a Prot. Mitr. Nicolae Guja

Am aflat cu multă durere în această dimineață vestea trecerii din această viaţă a vrednicului slujitor al Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, Prot. Mitr. Nicolae Guja, Parohul Bisericii „Sfinții Arh. Mihail și Gavriil” din s. Viscăuți, r-nul Orhei și Președinte al Departamentului „Activitate Pastorală pentru Tineret” din cadrul Vicariatului de Orhei.

Iubit de cei din jur, Părintele Nicolae reprezintă pentru noi, modelul de slujitor, înnobilat de virtuţi. Toată viaţa şi-a dedicat-o Bisericii lui Hristos, familiei și școlii; fiind nu numai harnic, dar și foarte darnic, având o înţelegere profundă a rostului vieţii creștine.

Părintele Nicolae va rămâne în istoria Bisericii și în amintirea noastră – un slujitor înțelept, râvnitor și cu o cumsecădenie deosebită.

În aceste momente de întristare şi doliu Vă aducem aminte cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El“ (1 Tesaloniceni 4, 13-14).

În acest ceas de vremelnică despărţire până la Învierea cea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul adormitului robului Său Protoiereul Nicolae, în lumina Împărăţiei Cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit şi preţuit să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe pentru familia îndurerată,

SILUAN,

Episcop de Orhei,

Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *