Meditație la modul în care gândurile, îndeosebi cele rele, lucrează în rațiunea noastră

Una dintre preocupările avvei Evagrie, a fost îndelunga meditație la modul în care gândurile, îndeosebi cele rele, lucrează în rațiunea noastră, aducând după sine alte duhuri ale răutății și dând naștere păcatelor.

Odată ivite în mintea noastră, gândurile, indiferent de natura apartenenței lor dețin un mod specific de manifestare în interiorul cugetelor proprii. Autorul insistă asupra acestui aspect, întrucât de lupta cu gândurile nu este scutită nici o persoană umană. În acest sens, autorul expune o vastă învățătură legată de anumite stări interioare, când posibilitatea de a fi înșelați de diavol este destul de mare. Ca o consecință a acestui fapt, se fundamentează teoria celor opt duhuri ale răutății, căci în acest punct se intersectează modul de acționare a gândurilor și nașterea păcatului. În altă ordine de idei, Evagrie plecând de la punctul ispitirii minții, dezvoltă întreg discursul cu referire la teoria celor opt duhuri sau păcate ale răutății și combaterea lor.

Punctul de plecare în abordarea acestei problematici sunt următoarele cuvinte ale lui Evagrie: „Gândurile necurate primesc multe materii pentru creșterea lor și se întind după multe lucruri. De fapt, ele trec oceane cu închipuirea și nu se dau îndărăt să umble drumuri lungi pentru marea căldură a patimei. Dar cele ce sunt cât de cât curățite sunt mai înguste decât acelea, neputându-se întinde împreună cu lucrurile, pentru faptul că patima e slăbită. De aceea se mișcă mai degrabă împotriva firii și, după înțeleptul Solomon, hoinărind câtăva vreme pe afară, aduc trestie la arderea nelegiuită a cărămizii ca să se izbăvească asemenea unor capre din lanțuri și unor păsări din curse. Căci e mai ușor a curăți un suflet necurat, decât a readuce din nou la sănătate pe unul curățit și iarăși rănit, dracul întristării neîngăduind, ci aducând pururea înaintea ochilor, în vremea rugăciunii, idolul păcatului”.

Aspectul pe care intenționăm să-l surprindem în expunerea de față, constă în dezvoltarea păcatului în interiorul cugetului uman. Din momentul în care lăsăm gândurile pătimașe libere în cugetele noastre, consecința primară constă în ivirea altor gânduri necurate, menite să întineze sufletul și libertatea noastră. Cu alte cuvinte, misiunea principală a gândurilor întunecate este de a lăsa să pătrundă și altele în minte. Modul lor de lucru se concentrează în producerea de închipuiri sau năluciri minții care să o conducă către împătimire. Cunoaștem faptul că patima reprezintă o iubire irațională față de un lucru lumesc. Ideea aceasta o transmite și Evagrie când afirmă faptul că acele gânduri rele se mișcă împotriva firii. Această idee  preiau și o dezvoltă mai târziu uncenicii avvei Evagrie, întrucât pe acest plan al patimii, se dă o luptă grea în noi înșine.

Cu atât mai grea este lupta pentru cel ce a căzut, decât pentru cel necurat, căci cel dintâi este mult mai expus duhului întristării. Spre întărirea celor anterior spuse, același Evagrie zice: „Toate gândurile necurate stăruind în noi din pricina patimilor, duc mintea la stricăciune și la piere”. În acestă afirmație, autorul, este mult mai categoric, stăruind asupra scopului patimii. Desigur că de la această învățătură despre gândurile necurate, se dezvoltă și întreg discursul despre principalele opt păcate, aspect pe care îl vom trata separat într-un capitol special. Urmând dascălului său, Sf. Grigorie de Nazianz, Evagrie are o teorie tripartită, afirmând că sufletul este alcătuit din trei părți: logistikon (partea rațională), epiqimia (partea concupiscibilă) și tumos (partea irascibilă), ultimele două alcătuind partea pasională, „cele trei părți ale sufletului dau naștere răului, nefolosind după cuviință înclinările lor naturale. Astfel, partea rațională în loc să țintească numai cunoștința lui Dumnezeu, păcătuiește îndreptându-se spre necunoștință, partea concupiscibilă înlocuind dorința de virtute cu poftele josnice, iar partea irascibilă, în loc să lupte cu cele rele, se îndreaptă contra binelui”.

Întrucât, „patima este o dezintegrare a persoanei umane, recuperarea integrității constă în nepătimire pe care de aceea Evagrie o desemnează adecvat drept sănătate a sufletului”. Nepătimirea este o stabilitate interioară care nu lasă să mai apară nu numai pofta dezordonată față de lucruri, ci care rămâne neclintită și față de gânduri sau amintirile acestor lucruri. Nepătimirea „reface starea firească a sufletului și redă fiecăreia dintre părțile sale exercițiul funcțiunilor care îi sunt proprii. Aceasta n-are nimic în comun cu impeccantia pelagienilor, cum suspecta Ieronim, nici cu atitudinea stoică.Viața spirituală apare ca bipartită. Elementul care le unește este iubirea, centrul viu al vieții duhovnicești și nu numai o etapă. Este vorba despre: fază activă sau practică și fază contemplativă sau gnostică.

Praktike este atât ținerea poruncilor, cât și imitarea lui Hristos, etapă indispensabilă în drumul spre contemplație (teoretike). Această etapă durează pe parcursul întregii vieți, dascălii duhovnicești trebuie să ducă cele mai aspre bătălii. Conținutul lui physike este contemplația a ceea ce a creat și crează încă Dumnezeu. Țelul ei este acela de a descoperi adevărul ascuns în toate creaturile. Dacă în praktike este vorba de poruncile lui Dumnezeu, în physike de lucrările lui Dumnezeu, în schimb în theologike este vorba de Dumnezeu însuși. Altfel spus, din perspectiva creaturii: dacă tema lui praktike este ținerea poruncilor lui Dumnezeu, cea a lui physike lucrarea lui Dumnezeu față de creatura sa, atunci cea a lui theologike este relația nemijlocită între Dumnezeu și creatura sa.

Acestă stare de liniște desăvârșită a sufletului față de ceea ce este străin de ființa sa, care se numește impasibilitate, apateia, este sfârșitul acțiunii de purificare săvârșită în stadiul practic. Ea nu este însă un scop în sine, ci un mijloc pentru ca sufletul să poată continua calea spre ajungerea scopului vieții noastre care este unirea cu Dumnezeu. Intelectul urcând astfel la contemplație, necunoștința începe să dispară, întrucât, după Evagrie, contemplația se identifică cu cunoștința.Sufletul purificându-se de pasiuni, în stadiul practic, și desăvârșindu-se prin purificarea intelectului, în stadiul natural, ajunge în sfârșit la capătul drumului său, la teologie, adică la cunoașterea sau gnoza Sfintei Treimi.

În concluzie ca mod general de manifestare al gândurilor necurate în spațiul rațiunii umane, primul aspect evidențiat este fluxul gândurilor diavolești ce invadează mintea, odată cu primirea unui gând de răutate. Pe al doilea plan, evidențiem modul în care duhurile diavolești înrobesc ființa umană, scoțându-o din planul veșniciei, atașând-o unei iubiri împotriva firii caracterizată de planul efemerului.

Bibliografie: Arhimandrit Grighentie Oțelea – Remedii patristice pentru boli contemporane: Gândurile răutății și tămăduirea lor. Perspective Evagriene, pg. 84 – 88.